Fotbal: Şabtior Doneţk, campioană a Ucrainei pentru a 11-a oară

Fotbal: Şabtior Doneţk, campioană a Ucrainei pentru a 11-a oară

Echipa Şahtior Doneţk a cucerit cel de-al 11-lea titlu de campioană a Ucrainei la fotbal din istoria sa, după victoria la limită, cu scorul de 1-0, înregistrată pe teren propriu în faţa formaţiei NK Veres Rivne, duminică, în penultima etapă a sezonului.

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de brazilianul Marlos, care a transformat un penalty în debutul primei reprize (min.5).

Graţie acestui succes, Şahtior are un avans de cinci puncte faţă de Dinamo Kiev, care s-a impus cu acelaşi scor pe terenul formaţiei Zoria Lugansk, înaintea ultimei etape a sezonului.

De menţionat că gruparea din Doneţk a învins-o pe Dinamo Kiev săptămâna trecută, în finala Cupei Ucrainei (2-0).

Acesta este al doilea titlu consecutiv de campioană pentru Şahtior, care şi-a asigurat astfel participarea la faza grupelor viitoarei ediţii a Ligii Campionilor.
AGERPRES (editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei)

Sursa foto: FC SHAKHTAR / Facebook


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen