Fotbal: Rummenigge părăseşte funcţia de preşedinte al consiliul director al lui Bayern Munchen (presă)
Karl-Heinz Rummenigge, legenda fotbalului german şi a clubului Bayern Munchen, va părăsi funcţia de preşedinte al consiliului director al grupării bavareze cu şase luni înaintea datei prevăzute pentru preluarea acestui post de către fostul mare portar Oliver Kahn, au anunţat, marţi, cotidianul Bild şi magazinul Kicker, citate de AFP.
Rummenigge, dublu câştigător al "Balonului de Aur", anunţase că va ceda fotoliul de preşedinte pe data de 31 decembrie, dar a decis, conform presei, să o facă în cel mai scurt timp pentru ca succesorul său desemnat, Oliver Kahn, să poată fi la conducere chiar de la debutul noului sezon competiţional.
Preşedintele consiliului director, care supraveghează compania FC Bayern Munchen AG, responsabilă de structura profesionistă, este factorul de decizie al clubului. Acesta lucrează cu preşedintele FC Bayern, club cu statut de asociaţie, care este Herbert Hainer, succesorul lui Uli Hoeness.
Oliver Kahn, fostul mare portar al lui Bayern Munchen şi al echipei naţionale a Germaniei, continuă tradiţia de la "Rekordmeister", ai cărei conducători sunt foşti jucători.
Rummenigge a fost numit preşedinte al consiliului director al echipei profesioniste în 2002, după ce fusese vicepreşedinte al clubului. Timp de două decenii la conducere, clubul bavarez a traversat cea mai prolifică perioadă din istorie, cu două trofee ale Ligii Campionilor (2013, 2020) şi 14 titluri de campioană a Germaniei, dintre care ultimele nouă consecutiv.
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ady Ivaşcu)