Fotbal: Rudar, Tre Fiori sau Bala Town, adversara FCSB în turul II preliminar al Europa League

Fotbal: Rudar, Tre Fiori sau Bala Town, adversara FCSB în turul II preliminar al Europa League

FCSB, vicecampioana României, va juca în turul al doilea preliminar al Europa League la fotbal cu învingătoarea dintre formaţia slovenă Rudar Velenje şi câştigătoarea partidei Tre Fiori (San Marino) - Bala Town (Ţara Galilor), potrivit tragerii al sorţi efectuate miercuri la Nyon.

Duelul dintre Tre Fiori şi Bala Town va avea loc pe 28 iunie şi 5 iulie, iar câştigătoarea va da replica slovenilor de la Rudar Velenje pe 12 şi 19 iulie.

FCSB va juca primul meci în deplasare, pe 26 iulie, iar revanşa va avea loc la Bucureşti pe 2 august.

FC Viitorul va juca în primul tur preliminar cu Racing Union Luxemburg, iar dacă va trece de aceasta va primi replica formaţiei olandeze Vitesse Arnhem. Dacă va trece de luxemburghezi, echipa antrenată de Gheorghe Hagi ar juca primul meci cu Vitesse acasă (26 iulie), iar manşa secundă în Olanda, pe 2 august.
AGERPRES (autor: Mihai Ţenea, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…