Fotbal: România încheie anul pe locul 37 în clasamentul FIFA
Naţionala României ocupă locul 37, ca şi luna trecută, în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) dat publicităţii vineri, pe luna decembrie.
România a început anul pe locul 25 (februarie), apoi a staţionat (aprilie), în iunie a coborât două locuri, pe 27, în iulie a mai pierdut o poziţie (28), în septembrie a ajuns pe 31, în octombrie a urcat pe locul 29, iar în noiembrie a coborât opt locuri, până pe 37.
În primele 40 de poziţii ale ierarhiei s-a produs o singură mişcare, Coreea de Sud urcând o treaptă, de pe 41 pe 40.
Islanda, adversara României în primul meci al barajului Ligii Naţiunilor pentru EURO 2020, se află în continuare pe 39, în timp ce posibilele adversare ale tricolorilor într-o eventuală finală a barajului, Ungaria şi Bulgaria, se află şi ele jos în ierarhie, Ungaria tot pe 52, iar Bulgaria în continuare pe 59.
Belgia este liderul clasamentului, urmată de campioana mondială Franţa, de Brazilia, Anglia, Uruguay etc.
Următoarea ierarhie va fi publicată pe 20 februarie.
Clasamentul FIFA pe luna decembrie:
1 (1). Belgia 1.765 puncte
2 (2). Franţa 1.733
3 (3). Brazilia 1.712
4 (4). Anglia 1.661
5 (5). Uruguay 1.645
6 (6). Croaţia 1.642
7 (7). Portugalia 1.639
8 (8). Spania 1.636
9 (9). Argentina 1.623
10 (10). Columbia 1.622
11 (11). Mexic 1.621
12 (12). Elveţia 1.608
13 (13). Italia 1.607
14 (14). Olanda 1.604
15 (15). Germania 1.602
16 (16). Danemarca 1.598
17 (17). Suedia 1.579
17 (17). Chile 1.579
19 (19). Polonia 1.559
20 (20). Senegal 1.555
21 (21). Peru 1.544
22 (22). SUA 1.540
22 (22). Ţara Galilor 1.540
24 (24). Ucraina 1.537
25 (25). Venezuela 1.517
26 (26). Austria 1.507
27 (27). Tunisia 1.506
28 (28). Japonia 1.503
29 (29). Turcia 1.494
29 (29). Serbia 1.494
31 (31). Nigeria 1.493
32 (32). Slovacia 1.490
33 (33). Iran 1.489
34 (34). Irlanda 1.486
35 (35). Algeria 1.482
36 (36). Irlanda de Nord 1.476
37 (37). România 1.475
38 (38). Rusia 1.470
39 (39). Islanda 1.464
40 (41). Coreea de Sud 1.461
.............................................
52 (52). Ungaria 1.416
59 (59). Bulgaria 1.381
...
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)