Fotbal: Rednic va pleca de la Mouscron dacă echipa nu obține licența pentru a juca în prima divizie (presă)
Antrenorul român Mircea Rednic va pleca de la Excel Mouscron dacă echipa nu va obține licența pentru a juca în sezonul viitor în prima divizie a campionatului de fotbal al Belgiei, scriu ziarele din grupul Sudpresse.
Mouscron și-a asigurat menținerea în elită în ultima etapă a sezonului regulat, dar riscă să fie sancționată cu retrogradarea din primul eșalon în urma unor tranzacții financiare din sezonul 2015-2016. Clubul a compărut în fața Curții belgiene de Arbitraj pentru Sport (CBAS) pe 5 mai și va afla verdictul miercuri (astăzi).
În mod cert, Rednic se va despărți de actuala sa echipă dacă aceasta nu va intra în posesia licenței. Dacă Mouscron va avea licența, atunci el va dori prelungească înțelegerea cu această grupare, valabilă până la încheierea sezonului. Totuși, tehnicianul nu va rămâne în orice condiții, ci doar dacă va fi implicat în recrutarea viitorilor jucători.
Potrivit ziarelor din grupul Sudpresse, clubul belgian de primă ligă Waasland-Beveren dorește să-l numească pe Rednic în locul antrenorului Cedomir Janevski. Deocamdată, românul a respins avansurile, însă nu știe cum vor sta lucrurile dacă Mouscron nu va obține licența.
La fel ca Mouscron, Waalsland-Beveren evoluează în această primăvară în așa-numitul play-off II al campionatului Belgiei.
La Mouscron, Rednic îl are ca secund pe Mihai Teja, iar printre jucătorii echipei se află fundașul Cristian Manea și atacantul lituanian Deivydas Matulevicius, fost jucător la Pandurii Târgu Jiu și FC Botoșani.
AGERPRES (autor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)