Fotbal: Record de 11 victorii consecutive pentru Australia în preliminariile Cupei Mondiale

Fotbal: Record de 11 victorii consecutive pentru Australia în preliminariile Cupei Mondiale

Australia şi-a continuat parcursul fără greşeală în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal ediţia 2022, învingând cu scorul de 3-1 echipa Omanului şi realizând astfel un record mondial de 11 victorii consecutive în meciurile de calificare, informează AFP.

Jucătorii de la antipozi s-au impus prin golurile lui Awer Mabil (9), Martin Boyle (49) şi Mitchel Ducke (89). Pentru Omar a marcat Al Madhar Al Alawi (28).

Partida dintre Australia şi Oman, contând pentru Grupa B a preliminariilor asiatice ale CM 2022, s-a disputat în capitala Qatarului, Doha, din cauza restricţiilor impuse de autorităţile australiene pentru combaterea răspândirii Covid-19.

Cu 11 victorii consecutive în calificările pentru Cupa Mondială (trei în actualele preliminarii şi opt în cursul fazelor precedente), Australia a depăşit Mexicul, Spania şi Germania, care au obţinut zece victorii consecutive în campaniile de calificare din 2006, 2010 şi 2018.

În grupa sa, Australia se află la egalitate de puncte cu Arabia Saudită, dar cu un un golaveraj superior.

Rezultate înregistrate joi:


GRUPA A
Coreea de Sud - Siria 2-1
Au marcat: Hwang 48, Son 89, respectiv Khribin 83.

Irak - Liban 0-0

Emiratele Arabe Unite - Iran 0-1
A marcat: Mehdi 70.

Clasament: 1. Iran 9 puncte (3 jocuri), 2. Coreea de Sud 7 p (3 j), 3. Emiratele Arabe Unite 2 p (3 j), 4. Liban 2 p (3 j), 5. Irak 2 p (3 j), 6. Siria 1 p (3 j).

GRUPA B
Arabia Saudită - Japonia 1-0
A marcat: Al Buraikan 71.

Australia - Oman 3-1
Au marcat: Mabil 9, Boyle 49, Duke 89, respectiv Al Mandhar 28.

China - Vietnam 3-2
Au marcat: Zhang 53, Wu 75, 90+5, respectiv Ho 80, Nguyen 90+1.

Clasament: 1. Australia 9 p (3 j), 2. Arabia Saaudită 9 p (3 j), 3. Japonia 3 p (3 j), 4. Oman 3 p (3 j), 5. China 3 p (3 j), 6. Vietnam 0 p (3 j).

Ocupantele primelor două locuri în fiecare grupă la sfârşitul preliminariilor se califică la turneul final din Qatar, în timp ce formaţiile clasate pe locul al treilea vor juca un play-off tur-retur, învingătoarea urmând să dispute apoi un baraj intercontinental.
AGERPRES (AS/autor :Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda