Fotbal: Real Madrid a anunţat plecarea lui Ronaldo la Juventus Torino
Oficialii clubului de fotbal Real Madrid au anunţat marţi plecarea atacantului portughez Cristiano Ronaldo la campioana Italiei, Juventus Torino, informează AFP.
''M-am gândit îndelung şi cred că a venit momentul să deschid o nouă etapă în viaţa mea. Pentru asta am cerut clubului să accepte plecarea mea'', a afirmat Ronaldo.
În vârstă de 33 de ani, desemnat de cinci ori cel mai bun jucător al lumii, Ronaldo s-a transferat pentru o sumă de 105 milioane euro, conform presei spaniole şi italiene.
Ronaldo s-a alăturat echipei Real Madrid venind de la Manchester United în 2009 şi a câştigat de două ori titlul în La Liga şi de patru ori trofeul Ligii Campionilor.
Internaţionalul portughez afirmase însă, la scurt timp după câştigarea Ligii Campionilor în ediţia trecută, că probabil timpul său la gruparea de pe Santiago Bernabeu s-a apropiat de sfârşit. AGERPRES