Fotbal: Răzvan Marin, printre cei mai buni jucători ai ultimei etape din campionatul Belgiei
Răzvan Marin, fotbalistul român al lui Standard Liege, a fost printre cei mai buni jucători ai ultimei etape din campionatul Belgiei, fiind unul dintre protagoniştii derby-ului de duminică împotriva lui Anderlecht, încheiat 3-3, scrie presa belgiană.
Răzvan Marin, folosit până în minutul 83, a pasat decisiv la ultimul gol al meciului de la Liege, reuşit de Christian Luyindama în minutul 63. Celelalte goluri ale lui Standard au fost înscrise de Orlando Sa (minutul 6) şi acelaşi Luyindama (24). Anderlecht, la care Alex Chipciu a fost rezervă, a punctat prin Sofiane Hanni în minutele 14, 41 şi 44.
"Răzvan Marin a fost omniprezent în axul central al lui Standard. Mijlocaşul român a fost implicat la toate fazele reuşite şi de asemenea a pasat decisiv la golul trei al lui Standard", scrie revista de Sport/Foot Magazine. Cotidianul Le Soir scrie că mijlocaşul român a fost unul dintre cei mai buni jucători ai gazdelor şi menţionează "pasa luminoasă" oferită de el la ultimul gol.
Ziarul La Derniere Heure îi acordă lui Răzvan Marin nota 8 pentru evoluţia sa. O notă mai mare, 8,5, a primit doar Sofiane Hanni, autorul triplei lui Anderlecht.
Printre jucătorii evidenţiaţi de Sport/Foot Magazine după întâlnirile din weekend este şi Dimitri Mohamed, căpitanul lui Excel Mouscron, echipa antrenată de Mircea Rednic. Mohamed a marcat primul gol în victoria cu 2-0 de la Mechelen, al doilea gol al oaspeţilor fiind semnat de mijlocaşul român Dorin Rotariu.
În clasament, Standard este pe locul 10, cu 30 de puncte, la 3 puncte de locul 6, când au rămas şase etape din sezonul regulat. Anderlecht este pe poziţia a treia, cu 45 puncte, la un punct de ocupanta locului 2, Charleroi, şi la 12 puncte de liderul FC Bruges.
Antwerp, echipa antrenată de Ladislau Boloni, este a cincea, cu 37 de puncte, după remiza, 1-1, de la Charleroi, iar Mouscron este pe locul 11, cu 29 de puncte.
AGERPRES (autor: Mircea Lazaroniu; editor: Teodora Oprea, editor online: Irina Giurgiu)