Fotbal: Quique Setien a reacţionat după criticile aduse de Messi

Fotbal: Quique Setien a reacţionat după criticile aduse de Messi

Quique Setien a reacţionat după criticile aduse de fotbalistul vedetă al echipei sale, Lionel Messi, şi a precizat că nu s-a gândit "niciun moment" să renunţe la banca tehnică a Barcelonei, scrie EFE.

"Trebuie să ne schimbăm în profunzime", a spus Messi după eşecul de joi cu Osasuna (1-2 acasă), din penultima etapă a campionatului, în urma căruia FC Barcelona a pierdut orice şansă de a câştiga La Liga, titlul revenindu-i marii rivale Real Madrid.

Setien a comentat spusele căpitanului său: "Dacă mă simt vizat de aceste declaraţii? În absolut. La un moment dat toţi spunem lucruri care uneori sunt greşit interpretate... Sunt situaţii care se întâlnesc zilnic în momente importante ca acelea de acum, când suntem frustraţi, dar nu dau importanţă."

"Suntem absolut conştienţi că trebuie să ajungem în finala Ligii Campionilor şi să o câştigăm. Cu toţii avem nevoie de o pauză, să ne limpezim mintea, să ne transformăm şi să devenim echipa care am fost. Trebuie să ne gândim la ce ne aşteaptă", a adăugat antrenorul care l-a înlocuit la începutul anului pe Ernesto Valverde.

Setien a spus că este de acord cu Messi în unele privinţe, iar în altele nu.

"Este adevărat, şi are dreptate, că dacă jucăm atât de prost cum am făcut-o în unele partide, nu vom câştiga nimic. Am avut însă şi momente bune, care ne pot ajuta să câştigăm. Suntem cu toţii conştienţi că trebuie să fim mai fiabili şi mai consistenţi. Dacă reuşim să jucăm ca împotriva lui Villarreal, e sigur că asta ne va ajuta să câştigăm Liga Campionilor", a spus tehnicianul.

Setien a confirmat că a discutat vineri cu preşedintele clubului, Josep Maria Bartomeu: "Suntem preocupaţi să ne îmbunătăţim jocul, asta e clar, încercăm să găsim soluţii pentru ca lucrurile să se schimbe. În asta a constat întâlnirea: să încercăm să pregătim viitorul, să ne concentrăm asupra meciului de mâine (cu Alaves - n. r.) şi a Ligii Campionilor, să ne unim eforturile şi să ne asumăm responsabilitatea pe care o are fiecare pentru că nu am luat campionatul."
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!