Fotbal: PSG s-a calificat dramatic în sferturile Ligii Campionilor, după 2-2 cu Chelsea, la Londra

Fotbal: PSG s-a calificat dramatic în sferturile Ligii Campionilor, după 2-2 cu Chelsea, la Londra

Paris Saint-Germain s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, în urma unui rezultat de egalitate, 2-2 (0-0, 1-1), după prelungiri, miercuri seara, pe stadionul ''Stamford Bridge'' din Londra, în manșa secundă a optimilor de finală.

PSG a obținut biletele pentru sferturi grație golurilor marcate în deplasare, după un meci eroic făcut la Londra, în care a reușit să revină de două ori în inferioritate numerică. Gary Cahill (81), Eden Hazard (96 — penalty) au marcat pentru echipa lui Mourinho, iar brazilienii David Luiz (86) și Thiago Silva (114) pentru PSG.

Obligată să marcheze, după 1-1 pe ''Parc des Princes'', PSG a abordat cu multă determinare meciul de la Londra, însă speranțele parizienilor au fost lovite dur în minutul 31, când Ibrahimovic a fost eliminat ușor după o încercare de deposedare la Oscar.

Chelsea a avut o primă ocazie clară de gol în minutul 49, când noul-intrat Willian a tras la colțul scurt, dar Sirigu a respins în corner. Deși în inferioritate numerică, echipa lui Laurent Blanc a fost mai aproape de gol în minutul 58, când Cavani a trimis mingea în bară.

Londonezii au deschis scorul în minutul 81, prin fundașul Cahill, în urma unui corner și se părea că soarta calificării e decisă. Cu un ultim efort, campioana Franței a egalat, în minutul 86, prin David Luiz, cu capul, în urma unui corner executat de Lavezzi.

După un forcing de final al gazdelor, fără sorți de izbândă, meciul a ajuns în prelungiri, unde Chelsea a primit penalty la o minge ce a părut atinsă cu mâna în propriul careu de Thiago Silva, iar Eden Hazard a transformat lovitura de pedeapsă pentru ''Blues''.

PSG a avut șansa egalării, prin David Luiz (101), din lovitură liberă de la peste 30 de metri, dar Courtois a respins de sub transversală. Courtois s-a mai opusă o dată golului în minutul 113, când Thiago Silva a trimis cu capul după un corner, însă nu a mai putut face nimic un minut mai târziu, când fundașul brazilian a trimis în plasă, tot după un corner (114).

Chelsea Londra — Paris Saint-Germain 2-2 (0-0, 1-1), după prelungiri

Au marcat: Gary Cahill (81), Eden Hazard (96 — penalty), respectiv David Luiz (86), Thiago Silva (114).

Londra, stadion ''Stamford Bridge'': 46.146 spectatori
Liga Campionilor — optimi de finală (retur)
În tur: 1-1.

Au evoluat echipele:

Chelsea: Thibaut Courtois — Branislav Ivanovic, Gary Cahill, John Terry (căpitan), Cesar Azpilicueta — Ramires (Didier Drogba, 91), Nemanja Matic (Kurt Zouma, 84) — Oscar (Willian, 46), Cesc Fabregas, Eden Hazard — Diego Costa. Antrenor: Jose Mourinho.

PSG: Salvatore Sirigu — Marquinhos, David Luiz, Thiago Silva (căpitan), Maxwell — Marco Verratti (Ezequiel Lavezzi, 83), Thiago Motta, Blaise Matuidi (Adrien Rabiot, 83) — Edinson Cavani, Zlatan Ibrahimovic, Javier Pastore (Gregory van der Wiel, 118). Antrenor: Laurent Blanc.

Arbitru: Bjoern Kuipers (Olanda)

Cartonașe galbene: Oscar (37), Thiago Motta (33), Matuidi (40), Ramires (52), Diego Costa (73), David Luiz (73), Verratti (74).

Cartonaș roșu: Ibrahimovic (31).

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”