Fotbal: PSG nu a ajuns la un acord cu Barcelona pentru transferul lui Neymar (Leonardo)

Fotbal: PSG nu a ajuns la un acord cu Barcelona pentru transferul lui Neymar (Leonardo)

Directorul sportiv al clubului Paris Saint-Germain, Leonardo, care conduce negocierile cu reprezentanţii clubului FC Barcelona pentru transferul superstarului Neymar, a declarat, vineri, că nu s-a ajuns încă "la niciun acord" cu gruparea catalană, cu trei zile înainte de finalul perioadei de transferuri, informează AFP.

"Astăzi, nu avem niciun acord. Nu ştiu dacă vom avea ajunge la un acord până luni seara. Depinde de Barcelona. Am fost deschişi să vorbim, am spus mereu că el poate să plece dacă va exista o ofertă care să ne mulţumească. Dar nu a fost cazul", a declarat oficialul brazilian.

"Poziţia noastră a fost de fiecare dată clară. Ei au ştiut mereu ce vrem. Prima oară când am avut o propunere scrisă de la Barcelona, a fost pe 27 august. Am fost deschişi să vorbim pentru a face tranzacţia. Dar nu am primit niciun acord scris în raport cu pretenţiile noastre", a adăugat "Leo" la finalul meciului câştigat de parizieni cu Metz (2-0).

"Această relaţie (dintre PSG şi Neymar) de azi, nu este cea mai bună relaţie care există. Am deschis calea plecării sale doar în condiţiile noastre, însă acestea nu au fost îndeplinite", a mai spus Leonardo.

O delegaţie a echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, condusă de Eric Abidal, se află începând de marţi în capitala Franţei, pentru a prezenta conducătorilor clubului Paris Saint-Germain oferta finală pentru transferul atacantului brazilian Neymar, aceasta fiind de peste 130 milioane euro, plus doi jucători: mijlocaşul croat Ivan Rakitic, sub formă de transfer, şi împrumutul pe un an al atacantului francez Ousmane Dembele.
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…