Fotbal: Preliminariile EURO 2020 - Cosmin Contra a anunţat lotul pentru meciurile cu Spania şi Malta
Selecţionerul României, Cosmin Contra, a comunicat vineri componenţa lotului pentru partidele cu Spania şi Malta din preliminariile Campionatului European de fotbal ediţia 2020, programate săptămâna viitoare.
Contra a făcut apel la 24 de fotbalişti pentru cele două meciuri oficiale, printre aceştia figurând şi fundaşul Adrian Rus, jucător pentru care FRF a sesizat FIFA şi UEFA, în urma deciziei clubului ungar Mol Fehervar de a-l trimite să se antreneze cu echipa a doua a clubului, după ce a primit convocarea la naţionala României.
Au fost convocaţi, de asemenea, în premieră mijlocaşii Adrian Păun şi Mihai Bordeianu, care s-au remarcat prin evoluţiile lor în tricoul campioanei CFR Cluj.
În total, în lotul prezentat de Contra figurează cinci jucători din prima ligă: Ciprian Deac, Adrian Păun, Mihai Bordeianu, toţi de la CFR Cluj, Alexandru Cicâldău şi Nicuşor Bancu, ambii de la Universitatea Craiova.
Vicecampioana FCSB nu are niciun jucător convocat pentru meciurile cu Spania şi Malta.
România va înfrunta Spania în data 5 septembrie, de la ora 21:45, pe Arena Naţională din Bucureşti, în cadrul Grupei F a preliminariilor Campionatului European din 2020, urmând să întâlnească apoi Malta, trei zilei mai târziu, pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti, de la ora 19:00.
Iată componenţa lotului României:
Portari: Ciprian Tătăruşanu (Olympique Lyon), Florin Niţa (Sparta Praga), Ionuţ Radu (Genoa 1893)
Fundaşi: Romario Benzar (Lecce), Vlad Chiricheş (SSC Napoli), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Dragoş Grigore (Ludogoreţ Razgrad), Adrian Rus (Mol Fehervar), Alin Toşca (Gazisehir Gaziantep), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova)
Mijlocaşi: Alexandru Chipciu (Anderlecht Bruxelles), Răzvan Marin (Ajax Amsterdam), Nicolae Stanciu (Slavia Praga), Alexandru Cicâldau (Universitatea Craiova) Mihai Bordeianu (CFR Cluj), Paul Anton (Krîlia Sovetov), Ciprian Deac (CFR Cluj), Ianis Hagi (Genk), Alexandru Maxim (TSV Mainz), Gheorghe Grozav (Kisvárda), Adrian Paun (CFR Cluj)
Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogoreţ Razgrad), George Puşcaş (Reading), Florin Andone (Brighton).
Jucătorii convocaţi se vor reuni pe 1 septembrie, la centrul de la Mogoşoaia, unde vor avea programat un antrenament de la ora ora 18:30, urmat de declaraţii ale selecţionerului Cosmin Contra şi ale unuia dintre internaţionali.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, autor: Vlad Constantinescu, editor online: Ady Ivaşcu)