Fotbal: Preliminariile CM 2018 - Bulgaria, victorioasă în fața Olandei; Belgia, ținută în șah de Grecia

Fotbal: Preliminariile CM 2018 - Bulgaria, victorioasă în fața Olandei; Belgia, ținută în șah de Grecia

Reprezentativa de fotbal a Bulgariei a învins formația Olandei cu scorul de 2-0, sâmbătă, în preliminariile Cupei Mondiale din 2018.

Ambele goluri ale echipei de la sud de Dunăre au fost marcate de Spas Delev (5, 20), după erori ale fundașului Matthijs De Ligt. Acesta, care la cei 17 ani ai săi are doar două meciuri ca titular la Ajax, a devenit cel mai tânăr jucător care evoluează pentru naționala Olandei din 1931 încoace.

Bulgaria ocupă locul al treilea în Grupa A, după Franța (3-1 cu Luxemburg) și Suedia (4-0 cu Belarus).

Belgia, după patru victorii consecutive, a remizat acasă cu Grecia, 1-1, egalând pe final, după ce oaspeții au rămas în zece oameni. Kostantinos Mitroglou a deschis scorul (46), iar Romelu Lukaku (89) a adus un punct ''diavolilor roșii''. Grecia a încheiat meciul în nouă jucători. Cele două echipe ocupă primele două locuri în grupă.

Portugalia a învins Ungaria la scor de forfait, 3-0, Cristiano Ronaldo reușind o dublă, după ce Andre Silva a deschis scorul. Ronaldo a ajuns la 70 de goluri marcate pentru naționala Portugaliei (138 selecții), campioana europeană en titre.

Andorra a pus capăt unei serii de 58 de meciuri oficiale încheiate cu înfrângeri, prin egalul cu Feroe.

Rezultate:
Grupa A
Bulgaria — Olanda 2-0
A marcat: Spas Delev 5, 20.

Luxemburg — Franța 1-3
Au marcat: Aurelien Joachim 34 — penalty, respectiv Olivier Giroud 28, 77, Antoine Griezmann 37 — penalty.

Suedia — Belarus 4-0
Au marcat: Emil Forsberg 19 — penalty, 49, Marcus Berg 57, Isaac Thelin 78.

Grupa B

Portugalia — Ungaria 3-0
Au marcat: Andre Silva 32, Cristiano Ronaldo 36, 65.

Andorra — Insulele Feroe 0-0
Cartonaș roșu: Johan Simun Edmundsson (Feroe) 74.

Elveția — Letonia 1-0
A marcat: Josip Drmic 66.

Grupa H

Belgia — Grecia 1-1
Au marcat: Romelu Lukaku 89, respectiv Kostantinos Mitroglou 46.
Cartonașe roșii: Panagiotis Tachtsidis 65, Georgios Tzavellas 90+5 (ambii din Grecia).

Cipru — Estonia 0-0

Bosnia — Gibraltar 5-0
Au marcat: Vedad Ibisevic 4, 43, Avdija Vrsajevic 52, Edin Visca 56, Ermin Bicakcic 90+3.

Legendă: M — meciuri, V — victorii, E egaluri, Î — înfrângeri, GM — goluri marcate, GP — goluri primite, P — puncte.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”