Fotbal: Portugalia a câştigat în Liechtenstein şi e lider în grupa României din preliminariile Campionatului European Under-21
Selecţionata Portugaliei a surclasat echipa Liechtensteinului cu scorul de 9-0, joi, la Vaduz, şi a urcat pe primul loc în Grupa a 8-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-21 din 2019, grupă din care face parte şi România.
Lusitanii s-au impus prin golurile marcate de Noah Graber (1, autogol), Heriberto Tavares (28, 46, 62, 90+2), Joao Filipe (45+1), Diogo Goncalves (58 - penalty), Diogo Jota (84), Gil Dias (90).
În clasament, Portugalia ocupă primul loc, cu 19 puncte (9 jocuri), urmată de România, 18 puncte (8 jocuri), Bosnia-Herţegovina, 18 p (9 j), Elveţia, 10 p (9 j), Ţara Galilor, 10 p (8 j), Liechtenstein, 0 p (9 j).
România va înfrunta Ţara Galilor, vineri, de la ora 19,00, Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca şi poate reveni pe prima poziţie a clasamentului. Tricolorii sunt favoriţi la calificare, având nevoie de patru puncte în partidele cu Ţara Galilor şi Liechtenstein (16 octombrie, la Ploieşti, 21,00). Tot pe 16 octombrie va avea loc şi partida Portugalia - Bosnia (Funchal, tot de la 21,00).
Cele 9 câştigătoare de grupe merg direct la turneul final, în timp ce 4 dintre cele 9 ocupante ale locurilor secunde, cele mai bune, vor disputa un play-off pentru alte două locuri.
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)