Fotbal: Portarul unei echipe din Peru a apărat patru lovituri de departajare și a transformat alta, decisivă
Portarul unei echipe de fotbal din Peru a apărat patru lovituri de departajare și a transformat alta, decisivă, într-un meci din Copa Sudamericana, a doua competiție intercluburi din America de Sud, anunță EFE și Reuters.
Portarul Salomon Libman a ajutat-o astfel pe echipa sa, Universidad Cesar Vallejo, să se califice în premieră în sferturile de finală ale acestei competiții, în detrimentul formației braziliene Bahia.
Manșa întâi din optimi fusese câștigată acasă cu 2-0 de Bahia, care în retur s-a înclinat cu același scor pe terenul rivalei, primind gol în minutele 82 și 90. S-a ajuns la lovituri de departajare, la care Universidad Cesar Vallejo s-a impus cu scorul de 7-6. Libman a apărat trei lovituri de departajare până la scorul de 6-6, când a venit rândul lui să execute și să înscrie. Imediat, portarul a parat șutul lui Marcelo Lomba și echipa din Peru a obținut calificarea. Ea va juca în sferturi cu formația columbiană Atletico Nacional.
După meci, Libman, în vârstă de 30 de ani, a declarat că a fost cea mai bună evoluție din cariera sa.
AGERPRES