Fotbal: Platini şi Blatter vor fi judecaţi în iunie pentru fraudă în Elveţia

Fotbal: Platini şi Blatter vor fi judecaţi în iunie pentru fraudă în Elveţia

Michel Platini şi Sepp Blatter, foşti preşedinţi ai UEFA, respectiv FIFA, vor fi judecaţi pentru fraudă, între 8 şi 22 iunie în Elveţia, în dosarul privind plata suspectă care a dus la suspendarea celor doi din fotbalul mondial, începând din 2015, informează AFP.

Platini, în vârstă de 66 ani, şi Blatter (86 ani), vor răspunde în faţa justiţiei şi pentru "gestiune neloială", "abuz de încredere" şi "fals în înscrisuri", în acelaşi dosar, a anunţat marţi Tribunalul penal federal din Bellinzona, în cantonul Ticino (sud-estul Elveţiei).

După mai bine de şase ani de anchetă foarte mediatizată, cei doi aliaţi deveniţi rivali sunt acuzaţi că au "obţinut ilegal, pe cheltuiala FIFA, o plată de 2 milioane de franci elveţieni" (1,8 milioane euro), "în favoarea lui Michel Platini", conform tribunalului.

Michel Platini, fost căpitan al selecţionatei Franţei şi triplu câştigător al Balonului de Aur, a îndeplinit rolul de consilier al lui Sepp Blatter între 1998 şi 2002. Ulterior, francezul a reclamat o datorie de 2 milioane de franci elveţieni din partea FIFA, sumă care i-a fost achitată de forul internaţional, în mod ilegal, în opinia procurorilor elveţieni.

Cei doi sunt vizaţi şi de alte proceduri, în Franţa pentru Michel Platini şi în Elveţia pentru Sepp Blater, ei riscând cinci ani de închisoare sau amendă, dacă vor fi găsiţi vinovaţi de fraudă.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!