Fotbal: Ovidiu Hațegan nu va mai arbitra la EURO 2016

Fotbal: Ovidiu Hațegan nu va mai arbitra la EURO 2016

Românul Ovidiu Hațegan este printre cei șase arbitri care nu vor continua la EURO 2016 după faza grupelor, a anunțat joi UEFA.

Ovidiu Hațegan a condus două meciuri de la turneul final: Polonia — Irlanda de Nord (1-0) și Irlanda — Italia (1-0). El a fost ajutat de arbitrii asistenți Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe și de arbitrii asistenți adiționali Sebastian Colțescu și Alexandru Tudor.

Hațegan a fost primul central român prezent la un turneu final după o pauză de 28 de ani. Timișoreanul Ioan Igna a condus meciuri la EURO 1988, iar în urmă cu 16 ani, la EURO 2000, se consemna ultima prezență a arbitrajului românesc la un turneu final, tușierul timișorean Nicolae Grigorescu.

Cei șase arbitri care vor părăsi Campionatul European 2016 sunt William Collum (Scoția), Ovidiu Hațegan (România), Serghei Karasev (Rusia), Pavel Kralovec (Cehia), Svein Oddvar Moen (Norvegia) și Clement Turpin (Franța).

Serghei Karasev a condus meciul România — Elveția (1-1), iar Pavel Kralovec a oficiat la partida România — Albania (0-1).

AGERPRES (autor: Mircea Lazaroniu; editor: Teodora Oprea, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare . Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro .

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro .


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”