Fotbal: Optimism la FC Barcelona în privința prelungirii contractului lui Messi

Fotbal: Optimism la FC Barcelona în privința prelungirii contractului lui Messi

Oficialii clubului spaniol de fotbal FC Barcelona sunt optimiști în privința prelungirii contractului atacantului argentinian Lionel Messi, care va expira în vara anului viitor, informează agenția EFE.

Purtătorul de cuvânt al clubului catalan, Josep Vives, a precizat luni că negocierile pentru prelungirea acordului starului argentinian sunt conduse personal de președintele Barcelonei, Josep Maria Bartomeu, acestea derulându-se cu "discreție și liniște". El a adăugat, totodată, că există "optimism și perspective excelente" în ceea ce privește semnarea noului contract.

În privința băncii tehnice, Vives a afirmat că oficialii clubului "nu știu cine va fi antrenorul Barcelonei în sezonul viitor", după ce Luis Enrique a anunțat că nu-și va reînnoi angajamentul, însă a subliniat că nu există "nicio urgență", numele noului antrenor urmând să fie comunicat "după încheierea sezonului".

AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen