Fotbal: O delegaţie a boardului DDB participă la tratativele de preluare a clubului Dinamo de către o societate din Spania

Fotbal: O delegaţie a boardului DDB participă la tratativele de preluare a clubului Dinamo de către o societate din Spania

Boardul programului socios "Doar Dinamo Bucureşti" (DDB) a anunţat, vineri seara, într-un comunicat, că a desemnat o delegaţie condusă de avocatul Sorin Vlădescu pentru a participa la tratativele de preluare a clubului FC Dinamo de către o ''puternică'' societate din Spania.

DDB precizează că nu este vorba de un fond de investiţii, cum s-a vehiculat în presă, ci de o persoană juridică, alături de o persoană fizică, ''aceasta din urmă fiind o importantă personalitate în sport şi în fotbal''.

Doar Dinamo Bucureşti a avut în ultima perioadă întrevederi cu reprezentanţii FC Dinamo în care a prezentat strategia sa şi a cerut acţionarului majoritar să nu vândă clubul în pripă, deoarece DDB va veni cu soluţii care includ atragerea de investitori puternici.

''E foarte important faptul că suporterii, cei care vor cel mai mult binele clubului, pot fi consultaţi înainte de vânzarea clubului. Nu trebuie să depindă totul de decizia unui singur om, care mai este şi disperat să scape de echipă în orice condiţii'', precizează DDB.

Platforma susţine că ''fiind acţionari, suporterii sunt consultaţi în deciziile majore, iar acest lucru este important''.

''Chiar dacă sunt şanse foarte mari ca această tranzacţie să se realizeze, în momentul actual nu este timp suficient pentru ca potenţialul investitor să rezolve problema licenţei. Am convenit ca ProgramDDB să intervină şi să achite costul integral pentru obţinerea licenţei. Nimeni nu ar fi interesat să preia un club ca Dinamo din Liga a 3-a'', se mai arată în comunicat, DDB mulţumindu-i fostului antrenor Ioan Andone pentru implicare, pentru colaborarea cu boardul DDB pe parcursul acestor tratative şi pentru felul în care a vorbit despre suporteri ca despre cel mai important capital al lui Dinamo.

DDB anunţă, totodată, că vineri a depăşit numărul de 5.000 de membri în acest proiect socios, că a reuşit să strângă peste 1,7 milioane de lei prin platforma DDB (o creştere pe 312% de la începutul anului), achiziţionând un pachet de 10% din acţiunile clubului.

ProgramDDB este aproape să achite întreaga sumă pentru obţinerea licenţei de Liga 1 şi a celei pentru cupele europene, iar de luni ar putea începe plăţile.

Acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat, miercuri, că a ajuns la "un compromis" pentru vânzarea cu un leu a clubului de fotbal către un grup de investitori spanioli, reprezentat de Herminio Menendez, fost director general al grupărilor spaniole Sporting Gijon şi Sevilla FC.

Investitorii iberici, care ar dori să îl pună preşedinte la FC Dinamo pe fostul jucător şi antrenor Ioan Andone, sunt dispuşi să achite restanţele de 180.000 de euro până la 30 aprilie pentru ca echipa să primească licenţa de participare în ediţia 2020-2021 a Ligii I.

O altă variantă de vânzare a pachetului majoritar de acţiuni pe care îl deţine la FC Dinamo vine tot din Spania, susţine Ionuţ Negoiţă.

Negoiţă spune că în cazul în care nu se ajunge la un acord cu un investitor va ceda clubul suporterilor, dar speră ca aceştia, reprezentanţi de Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo (ADPD) şi Asociaţia Suporterilor "Peluza Cătălin Hîldan", să se unească.

Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo (ADPD), susţinută de Cornel Dinu, a făcut, la 17 aprilie, o ofertă publică în valoare de un leu pentru cumpărarea de la omul de afaceri Ionuţ Negoiţă a pachetului majoritar de acţiuni (82,9368%) pe care îl deţine la clubul de fotbal FC Dinamo.

Cealaltă asociaţie a suporterilor dinamovişti, AS "Peluza Cătălin Hîldan", şi-a arătat la rândul ei disponibilitatea de a începe tratativele cu Ionuţ Negoiţă pentru preluarea clubului de fotbal FC Dinamo Bucureşti. Asociaţia Suporterilor "Peluza Cătălin Hîldan" a cumpărat în luna februarie a acestui an 10,06% din acţiunile deţinute de Ionuţ Negoiţă la gruparea bucureşteană prin programul socios "Doar Dinamo Bucureşti" (DDB). Aceeaşi asociaţie a strâns în ultimele zile din donaţii aproximativ 200.000 de lei pentru obţinerea licenţei clubului pentru sezonul 2020-2021 al Ligii I.

Ionuţ Negoiţă a anunţat la sfârşitul lunii martie că nu mai este dispus să investească la FC Dinamo şi că gruparea are nevoie de aproximativ 180.000 de euro pentru a achita datoriile până la sfârşitul lunii aprilie şi a obţine licenţa de participare în ediţia 2020-2021 a Ligii I. De asemenea, el a precizat că este dispus să cedeze oricui cele 82,9368% de procente pe care le deţine prin firma SC Lotus Perfect Products SRL la FC Dinamo în schimbul sumei simbolice de un leu.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”