Fotbal: Neymar spune că este recuperat aproape 100 la sută; viitorul său la PSG, incert

Fotbal: Neymar spune că este recuperat aproape 100 la sută; viitorul său la PSG, incert

Starul brazilian Neymar spune că este recuperat aproape 100 la sută după accidentarea suferită la glezna dreaptă, pe 6 iunie, într-un amical cu Qatarul, menţionând că a jucat pentru câteva zeci de minute într-o partidă de fotbal în 5 în cadrul unui turneu organizat sâmbătă de fundaţia sa, scrie AFP.

''Sunt refăcut aproape sută la sută, îmi este dor de antrenamente'', a declarat atacantul lui PSG, evitând însă să facă referire la viitorul său la formaţia franceză.

"Ney" este aşteptat luni la Paris, la o săptămână după data stabilită de antrenorul lui PSG privind reluarea antrenamentelor. Această întârziere a amplificat zvonurile pe marginea unei posibile despărţiri a brazilianului de campioana Franţei.

Mai mult, sâmbătă seara atacantul a postat un scurt video pe contul său de Instagram în care la un moment dat apare pe fundal logo-ul clubului FC Barcelona. Pentru a spori şi mai mult misterul, în cele zece secunde filmate este redat şi un citat din Biblie: ''Nicio armă întoarsă împotriva ta nu te va lovi''.

Neymar va fi convocat săptămâna viitoare, la sosirea sa la Paris, de conducerea clubului francez de fotbal în vederea unei sancţiuni sau a anulării primei de etică pentru luna iulie, potrivit L'Equipe.

Neprezentarea atacantului internaţional brazilian la reunirea lotului de luni, 8 iulie, a stârnit nemulţumirea conducerii clubului parizian, însă tatăl său i-a luat imediat apărarea, declarând că echipa era la curent cu agenda lui Neymar, iar întoarcerea sa va avea loc, aşa cum era stabilit, pe data de 15 iulie.

Directorul sportiv al lui PSG, Leonardo, a afirmat luni că "Neymar poate să plece de la PSG dacă există o ofertă care să mulţumească pe toată lumea".

Presa catalană relata recent că Barca şi Neymar au ajuns la un acord în privinţa unui contract pe cinci ani, în contextul în care starul brazilian a acceptat un salariu redus cu aproape jumătate faţă de cel de la PSG. Neymar ar urma să încaseze un salariu anual net de 24 milioane euro, apropiat de cel pe care îl avea la clubul catalan înainte de a pleca la PSG în 2017. Neymar încasează la PSG, potrivit presei, un salariu anual de peste 35 milioane euro.

De asemenea, conform presei, Neymar ar fi acceptat să renunţe la plângerea depusă în Spania contra clubului catalan care nu i-a vărsat o primă de 26 milioane euro la prelungirea contactului său.

PSG a plătit suma record de 222 milioane euro pentru transferul lui Neymar în 2017 şi a evocat o posibilă despărţire de vedeta braziliană, asupra căreia planează acuzaţii de viol. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”