Fotbal: Neymar nu are nicio clauză de reziliere în contractul cu PSG, anunţă Liga franceză

Fotbal: Neymar nu are nicio clauză de reziliere în contractul cu PSG, anunţă Liga franceză

Atacantul brazilian Neymar, cel mai scump fotbalist al planetei, nu are nicio clauză de reziliere în contractul său cu clubul Paris Saint-Germain, a anunţat Liga franceză de fotbal (LFP). dezminţind informaţiile apărute în presa spaniolă.


Cotidianul El Pais afirmase că în acordul dintre Neymar şi PSG, semnat vara trecută, există o astfel de clauză, a cărei valoare depinde de obiectivele sportive atinse, dar care "nu va fi inferioară sumei de 300 milioane euro", indiferent de situaţie.

Conform aceleiaşi publicaţii iberice, clauza respectivă ar putea fi activată începând cu data de 1 septembrie, dacă starul brazilian doreşte să se despartă de PSG.

Liga franceză a ţinut să reamintească, însă, că regulamentul său interzice includerea unei "clauze de eliberare" în înţelegerile dintre jucători şi cluburi, care să prevadă plata unor despăgubiri pentru ruperea relaţiilor contractuale înainte de termen, de către una dintre părţi, sau o clauză de reziliere unilaterală cu un fotbalist profesionist francez sau străin, "indiferent dacă este vorba de club sau jucător".

"Nu există, deci, o astfel de clauză în contractul jucătorului, omologată de către comisia juridică a LFP", subliniază instanţa fotbalistică din Hexagon.

Paris Saint-Germain l-a transferat în vara trecută pe Neymar de la FC Barcelona, după ce a achitat suma de 222 milioane euro, reprezentând valoarea clauzei de reziliere a contractului dintre atacant şi clubul spaniol, brazilianul devenit astfel cel mai scump jucător din istoria fotbalului.

Presa spaniolă a anunţat că Neymar, aflat în prezent în convalescenţă în Brazilia, după o operaţie la piciorul drept, ar dori să se despartă de PSG, devenind una dintre priorităţile clubului Real Madrid.

Marca, ziarul sportiv cel mai citit din Spania, scrie la rândul său că nu există o clauză de reziliere valabilă pentru acest an, însă în 2019 Neymar "va putea pleca pentru 222 milioane euro, acceaşi sumă plătită de PSG clubului FC Barcelona în vara trecută".
AGERPRES (editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen