Fotbal: Naţionala Under-21 a României, învinsă de Mexic cu 3-1, în meci amical

Fotbal: Naţionala Under-21 a României, învinsă de Mexic cu 3-1, în meci amical

Naţionala de fotbal Under-21 a României a fost învinsă de formaţia similară a Mexicului cu scorul de 3-1 (2-0), sâmbătă seara, într-un meci amical jucat în Spania, la Marbella Football Center.

Mexicanii au marcat prin Jordan Carrillo (29), Ramon Juarez (42) şi Luca Martinez (47 - penalty), în timp ce reuşita echipei antrenate de Florin Bratu a fost un autogol semnat de Ramon Juarez (81).

Adversarii au avut posesie mai bună în prima parte a meciului, dar primele ocazii au aparţinut echipei noastre, însă Petrila (4), Albu (16) şi Miculescu (24) au fost imprecişi.

Românii au tratat cu superficialitate fazele fixe şi au încasat un prim gol în min. 29, când Carrillo a executat o lovitură liberă de pe partea stângă, la colţul lung, surprinzându-l pe Mihai Popa. În min. 42, mexicanii şi-au majorat avantajul, după un corner executat de Carrillo, la care Guzman a recentrat, iar Juarez a reluat cu capul din faţa porţii. Prima repriză s-a încheiat cu o nouă şansă a echipei noastre, ratată de Markovic (45).

În debutul reprizei secunde, mexicanii au primit, în mod eronat, un penalty, după o intervenţie corectă a lui Dican, iar Luca Martinez a dus scorul la unul de forfait.

Echipa pregătită de Florin Bratu, după câteva schimbări, a evoluat mai bine, reuşind să înscrie golul de onoare (autogolul lui Juarez), la centrarea lui Ţicu.

Portarul Ducan s-a opus golului în două rânduri (Arce şi Medina), în min. 85, la o nouă fază fixă.

Echipa Under-21 a României a învins joi seara reprezentativa Under-20 a Suediei cu scorul de 1-0 (1-0), în primul meci de la Marbella.

Selecţionata pregătită de Bratu va juca luna viitoare alte două meciuri de pregătire, în compania echipelor Tunisiei şi Italiei.

România şi Georgia vor organiza împreună turneul final al Campionatului European Under-21 din 2023. Cele două echipe sunt calificate direct la turneul final şi nu vor evolua în preliminarii. Luna trecută, echipele României şi Georgiei au remizat la Voluntari, 1-1.



Mexic - România 3-1 (2-0)
Au marcat: Jordan Carrillo (29), Ramon Juarez (42), Luca Martinez (47 - penalty), respectiv Ramon Juarez (81, autogol).
Marbella Football Center
Under-21 - meci amical

Au evoluat echipele:
Mexic:
12. David Ochoa - 2. Jesus Rivas (13. Emilio Lara, 46), 3. Victor Guzman, 4. Ramon Juarez (căpitan), 14. Leonardo Sepulveda (5. Jorge Rodriguez, 46) - 6. Egdar Games (18. Salvador Rodriguez, 72) - 8. Benjamin Galdames (19. Diego Medina, 62), 16. Amaury Garcia (20. Angel Zapata, 46), 10. Jordan Carrillo (15. Zahid Munoz, 62), 7. Jonathan Ozziel Herrera (11. Sagir David Arce, 80) - 9. Luca Martinez (17. Ettson Ayon, 73). Selecţioner: Raul Chabrand.
Rezerve neutilizate: 1. Hector Holguin.
România: 12. Mihai Popa (1. Răzvan Ducan, 76) - 20. Alexandru Ţîrlea, 6. Vladimir Screciu (căpitan), 14. Victor Dican, 3. Valentin Ţicu - 8. Dragoş Albu (24. Damian Isac, 76), 17. Daniel Toma (13. Antonio Sefer, 76) - 18. David Miculescu (5. Marian Şerban, 64), 21. Alexi Pitu (10. Alexandru Cîmpanu, 64), 15. Claudiu Petrila (16. Marius Corbu, 64) - 9. Jovan Markovic (19. Ianis Stoica, 46). Selecţioner: Florin Bratu.
Rezerve neutilizate: 23. Ştefan Târnovanu - 2. Alexandru Georgescu, 4. Bogdan Racoviţan, 7. Ştefan Baiaram, 11. Alexandru Işfan, 22. Ricardo Farcaş, 25. Rareş Ispas.

Cartonaşe galbene: Markovic (26), Galdames (61), Stoica (73).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: Echipa națională de fotbal a României /Facebook


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”