Fotbal: Moukoko (Dortmund) ar putea deveni cel mai tânăr jucător din istoria Ligii Campionilor

Fotbal: Moukoko (Dortmund) ar putea deveni cel mai tânăr jucător din istoria Ligii Campionilor

Fotbalistul echipei germane Borussia Dortmund, Youssoufa Moukoko, care împlineşte 16 ani pe 20 noiembrie, ar putea deveni cel mai tânăr jucător din istoria Ligii Campionilor, în această iarnă, scrie dpa.

Borussia intenţionează să îl înregistreze pe Moukoko pe lista B a jucătorilor potenţial eligibili în Liga Campionilor, potrivit directorului sportiv al clubului, Michael Zorc, citat luni de cotidianul german Bild.

Lista A este cea a jucătorilor înscrişi de club pentru întreaga competiţie. Lista B este rezervată pentru jucătorii tineri care s-au pregătit la club de cel puţin doi ani şi poate fi prezentată UEFA cu până la 24 de ore înainte de fiecare meci.

Moukoko, care joacă la Dortmund din 2016, va fi, prin urmare, eligibil din 24 noiembrie, la vârsta de 16 ani şi patru zile, împotriva lui FC Bruges în faza grupelor.

Cel mai tânăr jucător din istoria competiţiei este în prezent nigerianul Celestine Babayaro, aliniat de Anderlecht la 16 ani şi 86 de zile în 1994, într-un meci cu Steaua Bucureşti, în faza grupelor. Dortmund intenţionează, de asemenea, să înceapă cu Moukoko în acest sezon şi în Bundesliga, când acesta va atinge vârsta minimă de 16 ani.

Sosit de la St Pauli (Hamburg) la Dortmund la vârsta de 12 ani, Moukoko, născut în Camerun, a devenit un fenomen unic de precocitate: evoluând la 12 ani în campionatul U17, a marcat 90 de goluri în 56 de meciuri. La 14 ani, a jucat la U19 şi a marcat 44 de goluri în 30 de meciuri. În septembrie a debutat la naţionala Germaniei U20 la vârsta de 15 ani. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”