Fotbal: Moruţan a adus in extremis victoria echipei Galatasaray la Rize, în campionatul Turciei
Mijlocaşul român Olimpiu Moruţan a marcat golul victoriei echipei Galatasaray Istanbul, 2-1 în deplasare cu Caykur Rizespor, duminică, în etapa a opta a campionatului de fotbal al Turciei.
Moruţan a înscris în min. 90+11, din centrarea lui Mbaye Diagne.
Moruţan, intrat în min. 90+1, a marcat al doilea său gol pentru Galatasaray în şase partide jucate în Super Lig.
Echipa antrenată de Fatih Terim a deschis scorul prin egipteanul Mostafa Mohamed (5), Rizespor a întors rezultatul prin dubla finlandezului Joel Pohjanpalo (17, 25), dar acelaşi egiptean Mohamed (75) a egalat, înainte ca Moruţan să semneze golul victoriei.
De remarcat că Rizespor a ratat un penalty prin brazilianul Rick Boldrin (ex-FCSB) în min. 88.
Alexandru Cicâldău a fost integralist la Galatasaray.
De remarcat că Galata a jucat în zece oameni din min. 86, când Berkan Kutlu a primit cartonaş roşu.
Un alt fotbalist român, Alexandru Maxim, a marcat primele sale goluri în acest sezon, în victoria obţinută de Gaziantep FK pe teren propriu cu Altay Izmir, 4-1, duminică.
Maxim a înscris în min. 52 (penalty) şi 61, celelalte goluri ale gazdelor fiind reuşite de Alexander Merkel (57) şi Nouha Dicko (73), în timp ce pentru oaspeţi a punctat Erhan Celenk (63).
Alexandru Maxim, care a evoluat 86 de minute, are două goluri înscrise în două partide în acest sezon.
Fundaşul Alin Toşca a fost integralist la gazde în acest meci.
Clasament
1. Fenerbahce 19 puncte
2. Trabzonspor 18
3. Beşiktaş 17
......................
8. Galatasaray 14
............................
12. Gaziantep FK 11
.................................
20. Rizespor 1
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: Galatasaray /Facebook