Fotbal: Messi a sosit în Argentina pentru meciurile din preliminariile Cupei Mondiale 2022

Fotbal: Messi a sosit în Argentina pentru meciurile din preliminariile Cupei Mondiale 2022

Starul Lionel Messi a sosit marţi în Argentina pentru a se alătura selecţionatei ţării sale, în vederea meciurilor pe care urmează să le dispute luna aceasta în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal 2022, zona America de Sud.

Messi, care a nu a disputat ultimul meci al echipei sale, Paris Saint-Germain, în campionatul Franţei, din cauza unei stări gripale, a sosit pe aeroportul internaţional din Ezeiza, în provincia Buenos Aires, la bordul unui avion privat, împreună cu Angel Di Maria şi Leandro Paredes, colegii săi de la PSG, convocaţi la rândul lor în lotul naţionalei "albiceleste".

Argentina, care şi-a asigurat deja calificarea la CM 2022, va primi vizita Venezuelei, pe 25 martie, înainte de a juca în deplasare cu Ecuadorul, patru zile mai târziu.

După sosirea lui Messi, Paredes şi Di Maria, selecţionerul argentinian Lionel Scaloni a putut efectua, în cursul zilei de marţi, primul antrenament cu toţi jucătorii convocaţi.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)


populare
astăzi

1 VIDEO „Ridică-te-n picioare /

2 ALERTĂ Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au fost reținuți de procurori / Ioana Băsescu, pusă sub acuzare pentru sprijinirea grupului infracțional organiza…

3 De citit...

4 „A început spectacolul /

5 Foarte interesante amănunte...