Fotbal: Messi a făcut din nou spectacol în tricoul Barcelonei, la meciul cu Levante, din Spania

Fotbal: Messi a făcut din nou spectacol în tricoul Barcelonei, la meciul cu Levante, din Spania

Vedeta argentiniană Leo Messi a făcut din nou spectacol în campionatul de fotbal al Spaniei, duminică seara, cu o ''dublă'', o pasă de gol și un penalty ratat în meciul câștigat de FC Barcelona cu 4-1 pe Camp Nou, în fața echipei Levante.

Catalanii nu au reușit să înscrie în prima repriză, dar Messi a ieșit la rampă după pauză, oferind un assist lui Bartra (50), Neymar (56) a majorat diferența, iar micuțul argentinian a realizat ''dubla'' (61 — penalty, 90), irosind și un penalty în minutul 75. Pentru Levante a înscris Victor (66).

Rayo Vallecano, cu fundașul român Răzvan Raț titular, a obținut prima victorie din acest sezon, în etapa a patra, 1-0 cu Las Palmas, în deplasare. Raț a jucat tot meciul și a primit un cartonaș galben în min. 75.

Celta Vigo a produs surpriza, prin victoria cu 2-1 la Sevilla, în fața câștigătoarei Europa League.

Rezultate:

Duminică

Las Palmas — Rayo Vallecano 0-1
A marcat: Javi Guerra 42.

Barcelona — Levante 4-1
Au marcat: Marc Bartra 50, Neymar 56, Lionel Messi 61 — penalty, 90, respectiv Victor 66.
Lionel Messi a ratat un penalty în min. 75.

Villarreal — Athletic Bilbao 3-1
Au marcat: Bruno Soriano 43 — penalty, Mario 67, Leo Baptistao 80, respectiv Aritz Aduriz 90+2.

Deportivo La Coruna — Sporting Gijon 2-3
Au marcat: Juanfran 16, Luis Alberto 28, Antonio Sanabria 4, 8, Alex Menendez 34.

Sevilla — Celta Vigo 1-2
Au marcat: Fernando Llorente 54, respectiv Nolito 15, Daniel Wass 26.
Cartonaș roșu: Jonny Castro (Celta) 90+1.

Sâmbătă

Real Sociedad — Espanyol 2-3
Au marcat: Imanol Agirretxe 20, Jonathas 87, respectiv Gerard 44 — pen, Enzo Roco 71, Hernan Perez 90.
Cartonaș roșu: Geronimo Rulli (Real Sociedad) 42.

Eibar — Atletico Madrid 0-2
Au marcat: Angel Correa 62, Fernando Torres 77.
Valencia — Real Betis Sevilla 0-0
Cartonaș roșu: Dani Ceballos (Betis) 48.

Real Madrid — Granada CF 1-0
A marcat: Karim Benzema 55.

Vineri

Getafe — Malaga 1-0
A marcat: Stefan Scepovic 2.

FC Barcelona este prima în clasament, cu maximum de puncte, 12, urmată de Real Madrid, 10 p, Villarreal, 10 p, Celta Vigo, 10 p, Atletico Madrid, 9 p, etc. Rayo Vallecano ocupă locul 12, cu 4 puncte.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…