Fotbal: Maradona a preluat conducerea clubului belarus Dinamo Brest
Fostul mare fotbalist argentinian Diego Maradona a preluat preşedinţia clubului belarus Dinamo Brest, luni, după ce a semnat un contract pe o perioadă de trei ani şi a declarat că speră ca preşedintele ţării, Aleksandr Lukaşenko, va deveni un fan, transmite Reuters.
Maradona a provocat senzaţie în Belarus când şi-a dat acordul pentru a conduce un club care a fost salvat de la faliment în urmă cu doi ani. El intenţionează să se mute la Brest, după ce s-a despărţit de echipa Al-Fujairah FC, cu care a ratat promovarea în prima ligă din Emiratele Arabe Unite.
Fostul campion mondial a aterizat în Belarus după ce a fost ambasador FIFA la Cupa Mondială din Rusia, unde a fost surprins manifestându-se exuberant, dar şi obscen la un moment dat, în meciul în care Argentina a învins Nigeria, obţinând o calificare cu emoţii în optimile de finală.
''Vreau să fac o fotografie cu Lukaşenko, sper că va fi fanul nostru'', a declarat Maradona într-o conferinţă de presă, după ce a fost întâmpinat de circa 20 de suporteri, precum şi cu tradiţionala pâine cu sare. ''Pot trăi fără nicio problema în Belarus'', a subliniat Maradona.
Dinamo Brest nu a câştigat niciodată campionatul, având un loc trei ocupat în 1992, trei cupe ale Belarusului (2007, 2017, 2018) şi Supercupa Belarusului (2018). Ultimele trei trofee au fost obţinute după venirea unui investitor, din Emiratele Arabe Unite, care intenţionează să construiască un stadion nou, cu o capacitate de 30.000 de locuri.
''Având în vedere faptul că Diego va trăi la Brest, cred că lumea va veni din toată lumea să vadă meciurile'', a afirmat directorul responsabil cu dezvoltarea clubului, Viktor Radkov. Acesta a precizat că Maradona va locui într-o vilă, cu o mică sală de sport, iar argentinianul se va muta în noua sa casă până în august. ''A avut unele cerinţe, dar toate au fost rezonabile'', a menţionat Radkov.
AGERPRES (autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Alexandru Cojocaru)