Fotbal: Mai multe cluburi din ligile inferioare din Anglia se luptă să achite salariile
Zece cluburi din Liga Engleză de Fotbal (EFL) se luptă să plătească salariile luna aceasta, scrie BBC, care citează un document al comisiei parlamentare pentru sport.
Pachetul de salvare propus de Premier League, în valoare de 50 de milioane de lire sterline pentru cluburile din a treia şi a patra ligă valorică, a fost catalogat drept ''jalnic'' de către preşedintele comisiei, Julian Knight.
Preşedintele EFL, Rick Parry, şi-a exprimat speranţa că un acord cu Premier League va putea fi convenit până la sfârşitul lunii.
"Există 10 cluburi aflate sub patronajul EFL care ar putea să nu fie capabile să achite salariile jucătorilor şi angajaţilor luna aceasta", a spus Knight.
Julian Knight a vorbit la o reuniune a Comitetului Departamentului pentru Digitalizare, Cultură, Media şi Sport (DCMS) în care s-a confirmat, de asemenea, că Premier League se pregăteşte să renunţe la procesul unor meciuri pay-per-view.
Oferta venită din Premier League, a unui pachet de salvare de 50 de milioane de lire sterline pentru a sprijini financiar League One şi League Two, a fost respinsă de EFL în octombrie.
Un grup de experţi ai fotbalului a transmis guvernului britanic, la finele lui septembrie, o scrisoare deschisă prin care solicită un ajutor de urgenţă pentru cluburile din ligile patronate de English Footbal League (liga 2-a, liga a 3-a şi liga a 4-a), fără de care structura actuală a fotbalului ar intra în colaps.
Printre semnatarii scrisorii se numărau doi foşti preşedinţi ai federaţiei engleze de fotbal, Greg Dyke şi Lord Triesman, alături de Charlie Methven, acţionar la Southampton, şi fostul jucător Robbie Savage.
Numeroase cluburi din ligile inferioare au suferit pierderi financiare mari din cauza pandemiei de coronavirus, care a provocat suspendarea fotbalului timp de trei luni începând cu luna martie.
Reluarea sezonului 2019/2020, în luna iunie, s-a făcut fără prezenţa spectatorilor în tribune, ceea ce a dus la pierderea încasărilor de pe bilete.
Guvernul britanic plănuia revenirea fanilor pe stadioane din luna octombrie, dar planurile au fost amânate din cauza unui val de noi cazuri de Covid-19.
Cluburile solicită, în cazul în care spectatorii nu revin în tribune, compensaţii pentru pierderea veniturilor din vânzarea biletelor.
Oliver Dowden, secretar pentru Cultură şi Sport în guvernul britanic, îşi doreşte însă ca grupările din Premier League să susţină celelalte echipe din proximitatea lor, dar semnatarii scrisorii nu au fost de acord cu această soluţie.
''Premier League nu poate avea responsabilitatea unică de a rezolva problemele care decurg din politica guvernului. Este vorba de decizii care trebuie luate în următoarele săptămâni, pentru că multe cluburi nu-şi mai pot onora obligaţiile de plată începând de luna viitoare. Acest lucru nu ar duce doar la falimentul mai multor cluburi din comunităţi istorice, ci şi la colapsul structurii campionatului naţional, aşa cum îl ştim de peste o sută de ani'', se arăta în scrisoarea deschisă. AGERPRES