Fotbal: Liverpool a surclasat-o pe Arsenal cu 5-1, în Premier League
Liverpool, liderul campionatului de fotbal al Angliei, a surclasat-o pe Arsenal cu scorul de 5-1, sâmbătă seara, pe Anfield, într-o partidă din etapa a 20-a din Premier League.
''Tunarii'' au reuşit să deschidă scorul prin Ainsley Maitland-Niles (11), dar echipa antrenată de Jurgen Klopp a întors rezultatul rapid, prin ''dubla'' lui Roberto Firmino (14, 16). Scorul a luat proporţii apoi, după golul lui Sadio Mane (32) şi penalty-urile uşor acordate ''cormoranilor'', transformate de Mohamed Salah (45+2) şi Roberto Firmino (65).
O mare surpriză a produs Wolverhampton Wanderers, care a câştigat cu 3-1 în faţa echipei Tottenham, la Londra. Spurs a deschis scorul prin Harry Kane (22), dar ''lupii'' au marcat de trei ori în ultimele 20 de minute, prin Willy Boly (72), Raul Jimenez (83) şi Helder Costa (87).
Brighton, cu atacantul român Florin Andone prezent 75 de minute pe teren, a întrecut-o pe Everton cu 1-0.
Rezultatele de sâmbătă:
Brighton - Everton 1-0
A marcat: Locadia (59).
Leicester City - Cardiff City 0-1
A marcat: Camarasa (90+2).
Fulham - Huddersfield 1-0
A marcat: Mitrovic (90+1).
Tottenham - Wolverhampton 1-3
Au marcat: Kane (22), respectiv Boly (72), Jimenez (83), Costa (87).
Watford - Newcastle United 1-1
Au marcat: Doucoure (82), respectiv Rondon (29).
Liverpool - Arsenal 5-1
Au marcat: Roberto Firmino (14, 16, 65 - penalty), Mané (32), Salah (45+2 - penalty), respectiv Maitland-Niles (11).
Duminică se joacă meciurile Crystal Palace - Chelsea, Southampton - Manchester City, Burnley - West Ham, Manchester United - Bournemouth.
Liverpool FC conduce în clasament, cu 54 puncte, urmată de Tottenham Hotspur, 45 puncte, Manchester City, 44 puncte (19 jocuri), Chelsea, 40 puncte (19 j), Arsenal, 38 p, Manchester United, 32 p (19 j), etc. Brighton se află pe 13, cu 25 puncte. AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)