Fotbal: Lionel Messi a cucerit al şaselea său Balon de Aur, un record

Fotbal: Lionel Messi a cucerit al şaselea său Balon de Aur, un record

Fotbalistul argentinian Lionel Messi a cucerit cel de-al şaselea trofeu ''Balonul de Aur'' din carieră, care a recompensat cel mai bun jucător al anului, luni seara, în cadrul galei premiilor cu acelaşi nume, organizată de revista France Football la Teatrul Chatelet din Paris.

Messi a stabilit astfel un record absolut, devansându-l pe marele său rival, portughezul Cristiano Ronaldo, care are doar cinci trofee ''Balonul de Aur''.

Atacantul echipei FC Barcelona, în vârstă de 32 de ani, s-a impus în faţa a doi jucători de la Liverpool, câştigătoarea Ligii Campionilor, fundaşul olandez Virgil Van Dijk (locul al doilea) şi atacantul senegalez Sadio Mane (locul patru), succedându-i în palmaresul trofeului croatului Luka Modric (Real Madrid). Messi, care a câştigat anul acesta doar titlul de campion al Spaniei, cu Barca, a mai cucerit trofeul în 2009, 2010, 2011, 2012 şi 2015.

Cristiano Ronaldo (Juventus) a ocupat locul al treilea în ierarhia finală a premiului pe 2019.

Messi, care a fost laureat anul acesta şi al premiului FIFA The Best, decernat de federaţia internaţională în urmă cu câteva săptămâni, a fost cel mai bun marcator european în sezonul trecut (36 goluri), performanţă care i-a adus Gheata de Aur. Leo Messi s-a oprit în semifinalele Ligii Campionilor cu Barca în sezonul trecut şi miercurea trecută a ajuns la 700 de partide disputate în tricoul blaugrana al clubului catalan.

Liverpool a avut nu mai puţin de patru reprezentanţi în top 10, ceilalţi doi fiind egipteanul Mohamed Salah (locul cinci) şi portarul brazilian Alisson Becker (7).

Messi a fost ales de un juriu compus din jurnalişti de specialitate din toate ţările, fiecare oferind un clasament cu cinci jucători dintr-o listă de 30 de propuneri făcute de France Football.

Clasament final:
1. Lionel Messi (Argentina/FC Barcelona)
2. Virgil van Dijk (Olanda/Liverpool)
3. Cristiano Ronaldo (Portugalia/Juventus Torino)
4. Sadio Mane (Senegal/Liverpool)
5. Mohamed Salah (Egipt/Liverpool)
6. Kylian Mbappe (Franţa/PSG)
7. Alisson Becker (Brazilia/Liverpool)
8. Robert Lewandowski (Polonia/Bayern Munchen)
9. Bernardo Silva (Portugalia/Manchester City)
10. Riyad Mahrez (Algeria/Manchester City)
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea) AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…