Fotbal: Lionel Messi (FC Barcelona), la cel de-al 400-lea său gol în campionatul Spaniei

Fotbal: Lionel Messi (FC Barcelona), la cel de-al 400-lea său gol în campionatul Spaniei

Starul argentinian Lionel Messi a marcat cel de-al 400-lea său gol în campionatul de fotbal al Spaniei, cu ocazia meciului câştigat de FC Barcelona pe teren propriu, cu scorul de 3-0, în faţa formaţiei Eibar, duminică seara, în cadrul etapei a 19-a din Primera Division.

Uruguayanul Luis Suarez a deschis scorul pe Camp Nou, în minutul 19, iar apoi i-a pasat decisiv lui Messi la cel de-al doilea gol al Barcelonei, în minutul 53. Tot Suarez a fost cel care a închis tabela, şase minute mai târziu.

Lionel Messi (31 ani) a ajuns astfel la un total de 575 goluri înscrise în 659 de partide disputate pentru echipa catalană în toate competiţiile, 400 dintre ele în 435 de meciuri din prima ligă spaniolă. Decarul Barcelonei este şi cel mai bun marcator din istoria selecţionatei Argentinei, cu 65 de goluri în 128 meciuri.

Tot duminică, Real Madrid, cu o echipă decimată de accidentări, a reuşit să se impună la limită în deplasare, cu 2-1, în faţa formaţiei Betis Sevilla, graţie golurilor lui Luka Modric (13) şi Dani Ceballos (88). Pentru gazde a înscris Canales (67).

Rezultate:
Vineri
Rayo Vallecano - Celta Vigo 4-2
Au marcat: De Tomas (4, 37, 77), Bebé (90+1), respectiv Araujo (13), Max. Gomez (18 - penalty).

Sâmbătă
Leganes - Huesca 1-0
A marcat: En-Nesyri (73)

CF Valencia - Valladolid 1-1
Au marcat: Parejo (71), respectiv Alcaraz (82)

Girona - Alaves 1-1
Au marcat: Stuani (12), respectiv Borja (50).

Villarreal - Getafe 1-2
Au marcat: Cabrera (76 - autogol), respectiv Jorge Molina (52), Angel (89).

Duminică
Atletico Madrid - Levante 1-0
A marcat: Griezmann (57 - penalty).

Athletic Bilbao - FC Sevilla 2-0
A marcat: Inaki Williams (23, 84).

FC Barcelona - Eibar 3-0
Au marcat: Luis Suarez (19, 59), Messi (53).

Betis Sevilla - Real Madrid 1-2
Au marcat: Sergio Canales (67), respectiv Modric (13), Ceballos (88).

Meciul Real Sociedad - Espanyol Barcelona se dispută luni seara.

Lider al clasamentului este FC Barcelona, 43 puncte, urmată de Atletico Madrid, 38 puncte, FC Sevilla şi Real Madrid, câte 33 puncte, Alaves, 32 puncte, etc.
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”