Fotbal: Juventus Torino a suferit prima înfrângere în actuala ediţie din Serie A
Echipa Juventus Torino, deţinătoarea titlului, a suferit primul eşec de la debutul ediţiei 2020/2021 a campionatului de fotbal al Italiei, înclinându-se pe teren propriu în faţa formaţiei Fiorentina (scor 0-3), marţi seara, într-o partidă contând pentru etapa a 14-a din Serie A.
Oaspeţii s-au impus prin golurile lui Dusan Vlahovic (3), Alex Sandro (76 - autogol) şi Martin Caceres (81), în condiţiile în care torinezii au evoluat în zece jucători din minutul 18, după eliminarea lui Juan Cuadrado. Fundaşul român Radu Drăguşin a fost rezervă la Juventus în acest meci.
În urma acestui succes, Fiorentina a urcat pe locul 15, distanţându-se de "zona roşie" a clasamentului, în timp ce Juventus a rămas pe poziţia a patra, la şapte puncte distanţă de liderul AC Milan, care va primi miercuri vizita formaţiei Lazio Roma.
Într-un alt meci disputat marţi, echipa FC Crotone, cu mijlocaşul român Denis Drăguş pe banca de rezerve până la final, s-a impus pe teren propriu, cu 2-1, în faţa formaţiei Parma. Ambele goluri ale gazdelor au fost marcate în prima repriză de brazilianul Junior Messias (24, 44), în timp ce pentru Parma a punctat Juraj Kucka (57).
Miercuri au loc partidele Hellas Verona - Inter Milano, Udinese - Benevento, AS Roma - Cagliari, AC Milan - Lazio Roma, Spezia - Genoa, Bologna - Atalanta, Sampdoria - Sassuolo şi Napoli - Torino FC.
Clasament:
1. AC Milan 31 puncte (13 meciuri)
2. Inter Milano 30 puncte (13 meciuri)
3. SSC Napoli 24 puncte (12 meciuri)
4. Juventus Torino 24 puncte (13 meciuri)
5. AS Roma 24 puncte (13 meciuri)
6. Sassuolo 23 puncte (13 meciuri)
7. Atalanta Bergamo 21 puncte (12 meciuri)
....
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)