Fotbal: Juventus, salvată de la înfrângere de Cristiano Ronaldo în derby-ul cu Atalanta

Fotbal: Juventus, salvată de la înfrângere de Cristiano Ronaldo în derby-ul cu Atalanta

Juventus Torino, campioana en titre a Italiei, a remizat în extremis pe teren propriu, scor 2-2, cu formaţia Atalanta Bergamo, sâmbătă seara, în cel mai aşteptat meci al etapei a 32-a din Serie A.

Starul portughez Cristiano Ronaldo a salvat-o pe "Bătrâna doamnă" de la al doilea eşec consecutiv, după cel din etapa trecută cu AC Milan (2-4), transformând două lovituri de la 11 m, în minutele 55 şi 90. Atalanta a condus în două rânduri, prin golurile lui Duvan Zapata (16) şi Ruslan Malinovski (80).

Gruparea din Bergamo, antrenată de Gian Piero Gasperini, a fost foarte aproape de a şasea victorie consecutivă, care ar fi propulsat-o pe poziţia a doua a clasamentului, în condiţiile în care Lazio Roma, cu fundaşul român Ştefan Radu printre titulari, s-a înclinat.pe teren propriu în meciul cu Sassuolo (1-2).


Foto: (c) RICCARDO ANTIMIANI / EPA


Lazio a condus la pauză cu 1-0, prin golul lui Luis Alberto (33), însă oaspeţii au întors rezultatul în repriza secundă, graţie reuşitelor lui Giacomo Raspadori (52) şi Francesco Caputo (90).

Ştefan Radu a fost înlocuit în minutul 83, în timp ce Vlad Chiricheş a fost doar rezervă la Sassuolo.

Cu şase etape înainte de finalul sezonului, Juventus are un avans de opt puncte faţă de Lazio şi de nouă puncte faţă de Atalanta, torinezii îndreptându-se către al nouălea titlu consecutiv în Serie A.

În cel de-al treilea meci din prima ligă italiană programat sâmbătă, AS Roma s-a impus cu 3-0 pe terenul "lanternei roşii" Brescia, prin golurile lui Federico Fazio (48), Nikola Kalinic (62) şi Nicolo Zaniolo (74).

Duminică se dispută partidele Genoa - SPAL Ferrara, Udinese - Sampdoria Genova, Cagliari - Lecce, Parma - Bologna, Fiorentina - Hellas Verona şi Napoli AC Milan, în timp ce luni este programat ultimul meci al etapei, Inter Milano - Torino FC.

Clasament:


1. Juventus Torino 76 puncte
2. Lazio Roma 68 puncte
3. Atalanta Bergamo 67 puncte
4. Inter Milano 65 puncte (31 jocuri)
5. AS Roma 54 puncte
6. Napoli 51 puncte (31 jocuri)
7. AC Milan 49 puncte (31 jocuri)
...
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Adrian Dãdârlat)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”