Fotbal: Juventus, cădere de 17% la bursă, după eliminarea din Liga Campionilor

Fotbal: Juventus, cădere de 17% la bursă, după eliminarea din Liga Campionilor

Acţiunile echipei italiene de fotbal Juventus Torino au pierdut peste 17 procente din valoare, miercuri dimineaţa la Bursa din Milano, după eliminarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, ca urmare a eşecului suferit pe teren propriu în faţa formaţiei olandeze Ajax Amsterdam, informează AFP.

La deschidere, acţiunile "Bătrânei Doamne" au avut o cădere de 21,8 la sută, iar apoi, către ora 7,30 GMT, scăderea a fost de 17,66%, un titlu valorând 1,38965 euro, pe o piaţă în creştere cu 0,22%.

După o serie de finale pierdute în ultimii zece ani, Juventus şi văzut din nou spulberare speranţele de a cuceri trofeul Ligii Campionilor, marţi seara, la finalul meciului câştigat cu 2-1 de Ajax chiar la Torino. În meciul tur, cele două echipe au terminat la egalitate, 1-1.

Acţiunile lui Juventus au doborât luni recordul la închidere, cu o zi înaintea returului cu Ajax, când o acţiune valora 1,706 euro. Precedentul record la închidere a fost înregistrat pe 19 septembrie 2018, când o acţiune a clubului torinez valora 1,672 euro.

Cotat începând din decembrie 2001 la Bursa din Milano, clubul torinez a pierdut puţin câte puţin din valoarea acţiunilor sale, tendinţă care s-a schimbat în sezonul 2017-2018, înainte de a cunoaşte o creştere spectaculoasă în acest sezon, odată cu venirea starului portughez Cristiano Ronaldo.

O acţiune care valora 0,6 euro la jumătatea anului 2018, a crescut până la l,8 euro în cursul şedinţei din 20 septembrie, având apoi o scădere uşoară.

În Seria A, Juve şi Ronaldo mai au nevoie de un singur punct pentru a-şi asigura matematic cel de-al 35-lea titlu naţional şi al optulea consecutiv, performanţă pe care o poate atinge sâmbătă, la meciul de pe teren propriu cu Fiorentina. AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)

Sursa foto: Juventus/ Facebook


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”