Fotbal: Iniesta (Barcelona), înaintea ultimului Clasico din cariera sa

Fotbal: Iniesta (Barcelona), înaintea ultimului Clasico din cariera sa

Andres Iniesta (Barcelona), dacă problemele fizice nu îl vor împiedica, va juca duminică pe Camp Nou ultimul derby cu Real Madrid, al 38-lea din cariera sa, în timp ce Philippe Coutinho şi Ousmane Dembele au prilejul să debuteze în El Clasico, marele duel al fotbalului spaniol, relatează EFE

Iniesta a jucat primul său derby cu Real în 2004, sub comanda lui Frank Rijkaard, iar de atunci a disputat 37 în total, dintre care 25 în campionat, cu un palmares de 16 victorii, 9 remize şi 12 înfrângeri. Mijlocaşul spaniol a anunţat că va părăsi Barca după acest sezon, iar următoarea sa destinaţie este China.

În aceste 37 de meciuri, Iniesta a marcat 3 goluri şi a dat 8 pase decisive.

Coutinho, care a venit în mercato de iarnă, a ratat primele trei înfruntări cu Real Madrid, una în campionat şi două în Supercupa Spaniei, în timp ce Dembele, din cauza accidentărilor, nu a jucat în meciul tur din campionat. Francezul are însă o experienţă în jocurile cu Real Madrid, pe care a înfruntat-o de două ori în tricoul lui Dortmund, în grupele ediţiei 2016/2017 a Ligii Campionilor, când ambele meciuri s-au încheiat 2-2. AGERPRES/(autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 VIDEO „Ridică-te-n picioare /

2 ALERTĂ Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au fost reținuți de procurori / Ioana Băsescu, pusă sub acuzare pentru sprijinirea grupului infracțional organiza…

3 Foarte interesante amănunte...

4 „A început spectacolul /

5 ALERTĂ Procurorii DIICOT au luat acte de la notarii Ioana Băsescu și Andreea Cosma în dosarul Nordis!