Fotbal: Ibrahimovic a fost operat la genunchiul stâng şi va lipsi între ''şapte şi opt luni''

Fotbal: Ibrahimovic a fost operat la genunchiul stâng şi va lipsi între ''şapte şi opt luni''

Zlatan Ibrahimovic a fost operat la genunchiul stâng şi va lipsi între "şapte şi opt luni", a anunţat miercuri clubul său, AC Milan, în condiţiile în care atacantul suedez, în vârstă de 40 de ani, nu a anunţat încă dacă se va retrage din activitate, transmite AFP.

"Artroscopia era programată de ceva timp pentru a rezolva definitiv instabilitatea articulaţiei prin reconstrucţia ligamentului încrucişat anterior, cu întărire laterală şi reparare a meniscului", a indicat, într-un comunicat, clubul care a câştigat duminică Serie A.

Intervenţia, realizată miercuri la spitalul Jean-Mermoz din Lyon, "a reuşit pe deplin", a precizat clubul lombard, care a menţionat un "prognostic estimat între între şapte şi opt luni".

Dacă fotbalistul, revenit la AC Milan în ianuarie 2020, va decide să-şi continue cariera, înseamnă că el nu va reveni pe gazon decât la începutul lui 2023.

Atacantul a fost deja operat la genunchiul stâng în iunie 2021, ceea ce l-a făcut indisponibil EURO 2020 cu naţionala Suediei şi a perturbat debutul său de sezon. El a avut probleme şi cu tendoanele lui Ahile în actuala stagiune, ratând numeroase meciuri.

Duminică seara, Ibrahimovic a lăsat să planeze îndoiala în legătură cu viitorul său, subliniind că alegerea pe care o va face "depinde" de răspunsurile pe care le aşteaptă din punct de vedere fizic.

"Am suferit mult pentru acest trofeu, e cel care îmi aduce cea mai mare satisfacţie", a spus el după ce Milan a câştigat campionatul.

Întrebat dacă a jucat ultimul său meci, el a răspuns: "Mai întâi trebuie să fac nişte lucruri ca să fiu bine, depinde de ce se va întâmpla zilele viitoare". AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?