Fotbal: Ibrahimovic (Manchester United), suspendat trei meciuri

Fotbal: Ibrahimovic (Manchester United), suspendat trei meciuri

Vedeta lui Manchester United, atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic, a fost suspendat trei meciuri pentru ''comportament violent'', a anunțat marți Federația engleză de fotbal (FA).

Suedezul în vârstă de 35 de ani, care l-a lovit cu cotul, într-un duel duel aerian, pe fundașul lui Bournemouth, Tyrone Mings, sâmbătă, în Premier League (1-1), nu a contestat acuzația și este astfel suspendat automat ''cu efect imediat'', a precizat FA.

Mai întâi, în finalul primei reprize, Tyrone Mings l-a călcat, aparent involuntar, pe cap pe Ibrahimovic aflat la pământ, după care Ibrahimovic și-a făcut singur dreptate, lovindu-l violent cu cotul pe Mings câteva minute mai târziu.

''Jucătorii s-au implicat în cele două incidente intervenite separat în jurul minutului 44, care au scăpat arbitrilor, dar au fost captate de video'', preciza FA, luni, într-un comunicat.

Ambii jucători au fost chemați în fața comisiei de disciplină.

Ibrahimovic va rata astfel meciul cu Chelsea, din Cupa Angliei, apoi pe cele din Premier League cu Middlesbrough și West Brom. El ar urma să revină la meciul cu Everton, din 4 aprilie, a precizat Manchester United.

AGERPRES (autor: Teodora Oprea, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen