Fotbal: Harry Kane (Tottenham) nu s-a prezentat la vizita medicală de dinaintea începerii sezonului (presă)

Fotbal: Harry Kane (Tottenham) nu s-a prezentat la vizita medicală de dinaintea începerii sezonului (presă)

Atacantul Harry Kane (Tottenham), căpitanul naţionalei Angliei, nu s-a prezentat la testele medicale prevăzute de clubul său înaintea începerii noului sezon competiţional, pe fondul zvonurilor privind plecarea sa la Manchester City, scrie presa engleză, notează AFP.

Kane era aşteptat la centrul de antrenament al lui Tottenham pentru screening-ul anti-Covid şi testele fizice după vacanţa de trei săptămâni primită de jucători la finalul EURO 2020 unde Anglia a fost finalistă, dar atacantul a lipsit.

Tottenham, care se va confrunta cu Manchester City chiar în prima etapă a noului sezon din Premier League, pe 15 august, nu a dorit să comenteze absenţa lui Kane.

Atacantul de 28 de ani şi-a exprimat public dorinţa de a pleca de la Spurs la sfârşitul sezonului trecut, asigurând că are ''acordul tacit'' al clubului.

Harry Kane are încă trei ani de contract cu clubul londonez, care nu a câştigat niciun trofeu major din 2008.

Preşedintele grupării, Daniel Levy, spunea că nu intenţionează să-şi vândă jucătorul, evaluat la aproximativ 150 de milioane de lire sterline.

Conducerea clubului l-ar fi asigurat şi pe noul antrenor, Nuno Espirito Santo, chiar înainte ca acesta să preia postul, că Harry Kane nu va fi vândut. AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant amănunt...

2 Fraților, ăla care a luat 100.000 de euro primă de pensionare s-a reangajat tot la Romsilva, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună!

3 VIDEO „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul” / Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016

4 China se pregătește de război, primele dovezi clare

5 „În opinia mea, Călin Georgescu este victima unor oameni din servicii care își plătesc polițe”