Fotbal: Gigi Becali, pe primul loc într-un clasament al "celor mai exuberanţi preşedinţi de club"

Fotbal: Gigi Becali, pe primul loc într-un clasament al "celor mai exuberanţi preşedinţi de club"

Gigi Becali, finanţatorul FCSB, este pe primul loc într-un clasament al "celor mai exuberanţi preşedinţi de club" din lumea fotbalului, alcătuit de site-ul belgian walfoot.be

"Lumea fotbalului a cunoscut preşedinţi de cluburi extravaganţi, ţicniţi, dezaxaţi sau furioşi şi cunoaşte şi acum câţiva. Iată un eşantion", scrie site-ul, sub fotografia lui Ivan Savvidis, preşedintele clubului grec PAOK Salonic. Luna trecută, Savvidis, om de afaceri rus de origine greacă, a intrat pe teren, purtând un pistol la centură, pentru a-i cere socoteală arbitrului în finalul meciului PAOK - AEK Atena.

Despre Gigi Becali, walfoot.be scrie: "Dispreţuitor, rasist, autoritar şi rebel. Iată cum ar putea fi prezentat pe scurt. Domneşte ca un adevărat dictator la clubul său şi nu ezită să alcătuiască el însuşi echipa în locul antrenorilor care se succed de-a lungul anilor. Dacă antrenorul îi displace cât de puţin, îl dă afară. A refuzat să-l aducă pe jucătorul francez Florent Sinama-Pongolle pe motiv că este negru. Becali a primit în 2013 o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru corupţie."

Pe locul 2 în acest top este Maurizio Zamparini, preşedintele grupării italiene Palermo. "Acest pasionat de balonul rotund este supranumit devoratorul de antrenori fiindcă, din 1987, a dat afară 46 de antrenori!", comentează site-ul. Printre tehnicienii demişi de Zamparini sunt şi nume care au trecut prin fotbalul românesc: Walter Zenga, Devis Mangia, Roberto De Zerbi.

Pe locul 3 este Christian Constantin, care conduce clubul elveţian FC Sion. Printre altele, în acest sezon, Constantin a fost suspendat nouă luni fiindcă a lovit un consultant TV,

Pe locul 4 este Suleiman Kerimov (Anji Mahacikala), un oligarh rus, cu o avere de 7 miliarde de euro, care a agitat acum câţiva ani planeta fotbal, făcând din provincia sa, Daghestan, un eldorado pentru fotbalişti celebri. În acea perioadă, el l-a făcut pe Samuel Eto'o cel mai bine plătit jucător al planetei cu un salariu de 20,5 milioane de euro pe an. Antrenorul Guus Hiddink şi fotbalişti ca Roberto Carlos (răsplătit cu un Bugatti Veyron), Lassana Diarra, Willian, Diego Tardelli, Mbark Boussoufa, Mehhi Carcela sau Lacina Traore (fost la CFR Cluj) sunt printre cei care care au venit la acest club. Proiectul nu a rezistat prea mult şi miliardarul rus s-a retras.

Pe locul 5 este Louis Nicollin, preşedintele clubului francez Montpellier, decedat anul trecut.
AGERPRES (autor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

3 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

4 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

5 Ciudată poveste...