Fotbal: Giedrius Arlauskis a revenit la CFR Cluj

Fotbal: Giedrius Arlauskis a revenit la CFR Cluj

Portarul lituanian Giedrius Arlauskis (33 de ani) a revenit, luni, la CFR Cluj, după aproximativ şapte luni, perioadă în care a evoluat în campionatul Arabiei Saudite, la Al Shabab Riad.

Gruparea ardeleană a anunţat transferul pe site-ul oficial, dar nu a precizat perioada noului contract al lui Arlauskins.

"Bine ai revenit, Giedrius Arlauskis! Clubul CFR 1907 Cluj şi portarul lituanian Giedrius Arlauskis au ajuns la un acord privind semnarea unui nou contract. Giedrius Arlauskis revine astfel la clubul cu care a bifat performanţe deosebite inclusiv în cupele europene. Îi dorim mult succes în noua aventură la echipa noastră. Mult succes, Arla", se arată pe site-ul citat.

Venit la CFR Cluj în august 2017, Arlauskis a câştigat trei titluri consecutive de campion (2017-18, 2018-19, 2019-20), respectiv o Supercupă a României (2018) în cele trei sezoane petrecute în tricoul vişiniu.

La 8 august 2020, imediat după câştigarea celui de-al treilea titlu cu CFR Cluj, portarul s-a transferat la Al Shabab Riad. Pentru formaţia saudită el a jucat însă doar în 9 partide oficiale, iar la 7 februarie 2021 şi-a reziliat înţelegerea, devenind jucător liber de contract.

Arlauskis a mai jucat în România la Unirea Urziceni (2008-2010) şi la Steaua (actuala FCSB), în sezonul 2014-2015.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Rusia propune împărțirea Ucrainei cu Ungaria și Slovacia. O nouă strategie geopolitică