Fotbal: Gerard Houllier, fostul selecţioner al Franţei, a decedat la vârsta de 73 de ani

Fotbal: Gerard Houllier, fostul selecţioner al Franţei, a decedat la vârsta de 73 de ani

Gerard Houllier, fostul antrenor al echipelor Paris Saint-Germain, FC Liverpool şi Olympique Lyon, precum şi al selecţionatei Franţei, a încetat din viaţă la vârsta de 73 de ani, la câteva zile după ce a fost supus unei noi intervenţii chirurgicale la aortă, într-un spital parizian, informează cotidianul L'Equipe.

Houllier se confrunta de mulţi ani cu probleme cardiace, care l-au şi obligat, de altfel, să pună capăt carierei sale de antrenor în urmă cu un deceniu.

Fost secund al lui Henri Michel şi Michel Platini la reprezentativa Franţei, Houlier a preluat conducerea naţionalei "cocoşului galic'' în vara anului 1992, aventura sa încheindu-se şaisprezece luni mai târziu, după eşecul suferit pe teren propriu de Franţa în faţa Bulgariei (1-2), sinonim cu ratarea calificării la Cupa Mondială din 1994, găzduită de Statele Unite.

Înainte de a activa la selecţionata Franţei, Houllier a pregătit formaţia Paris Saint-Germain, cu care a cucerit titlul naţional în 1986. Între 1998 şi 2004, tehnicianul francez a pregătit-o pe FC Liverpool, alături de care a avut un an 2001 excepţional, pe parcursul căruia a cucerit patru trofee, între care Cupa Angliei şi Cupa UEFA. El a activat apoi la Olympique Lyon, obţinând două titluri de campion al Franţei, în 2006 şi 2007.

Ultima echipă antrenată de Gerard Houlier a fost Aston Villa, în sezonul 2010/1011, reputatul tehnician francez implicându-se apoi în dezvoltarea cluburilor din "galaxia" Red Bull, înainte de a deveni consilierul preşedintelui clubului Olympique Lyon, Jean-Michel Aulas.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Oameni buni, vă dăm un sfat / Începând de anul ăsta, fiți pregătiți pentru orice!

2 VIDEO Imagini care trebuie văzute de la vizita lui Trump jr. în Groenlanda...

3 Așa este în America...

4 VIDEO „S-a terminat, Vladimir, nu mai există niciun imperiu. Ești un idiot!”

5 VIDEO Da, sunt ruși „sancționați” și „izolați”, „plângând” la Courchevel, în Franța...