Fotbal: Gabi Tamaș a semnat pe două sezoane și jumătate cu Steaua

Fotbal: Gabi Tamaș a semnat pe două sezoane și jumătate cu Steaua

Fundașul Gabriel Tamaș a semnat, miercuri seara, un contract valabil pe două sezoane și jumătate cu Steaua București, a anunțat campioana României la fotbal, pe site-ul său oficial. Tamaș, care și-a reziliat săptămâna aceasta contractul cu Cardiff City FC, revine la Steaua după doar șase luni de la despărțirea din vară și va purta tricoul cu numărul 30.

"Sunt bucuros să mă întorc într-un colectiv alături de care am cunoscut mari succese în sezonul trecut. Practic, mă simt ca și cum nu aș fi plecat de la Steaua în vară și sper din tot sufletul să avem parte de aceleași rezultate extraordinare ca și în sezonul trecut", a declarat Tamaș.

Gabi Tamaș s-a născut pe 9 noiembrie 1983, la Brașov, și poate evolua atât ca fundaș central, cât și în banda dreaptă. El și-a început cariera în orașul natal, la FC Brașov și Tractorul, iar în 2002 s-a transferat la Dinamo, pentru care a evoluat, de-a lungul carierei, de trei ori (2002-2003, 2004-2005, 2008-2009).

În 2003 a fost transferat de Galatasaray Istanbul și, după un sezon a fost cumpărat de Spartak Moscova, la care a evoluat doi ani. A urmat un sezon în tricoul celor de la Celta Vigo (2006-2007), după care a venit transferul la AJ Auxerre, echipă de care a aparținut între 2007 și 2010, fiind împrumutat la Dinamo și la West Bromwich Albion. Englezii l-au achiziționat în 2010, iar internaționalul român a jucat la ei până în 2013, an în care a ales Doncaster Rovers, în liga secundă din Anglia.

A evoluat pentru Watford FC, în 7 partide în sezonul 2014-2015, după care a suferit o accidentare gravă, fiind operat de ligamente încrucișate. În 2015 a ajuns la Steaua, unde a jucat până în vara anului trecut.

La nivelul echipei naționale, Tamaș are 63 de partide, în care a înscris de trei ori.

A cucerit Cupa României (2004, 2005) și Supercupa României (2005) cu Dinamo.

A evoluat pentru Steaua în 15 partide oficiale (10 de Liga 1, 2 de Cupa României, și câte una în Cupa Ligii, Supercupa României și în preliminariile Champions League) și și-a trecut în palmares un titlu de campion, Cupa României și Cupa Ligii în sezonul 2014-2015.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”