Fotbal: Florin Talpan - CSA Steaua a câştigat palmaresul echipei de fotbal din 1947 până în 2003

Fotbal: Florin Talpan - CSA Steaua a câştigat palmaresul echipei de fotbal din 1947 până în 2003

Consilierul juridic al CSA Steaua, Florin Talpan, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că Tribunalul Bucureşti a decis că palmaresul echipei de fotbal în perioada 1947-2003, aparţine clubului pe care îl reprezintă.

Printre trofeele deţinute de CSA Steaua se numără 21 de titluri de campioană naţională, 20 de Cupe ale României, 4 Supercupe ale României, Cupa Campionilor Europeni şi Supercupa Europei.

"S-a câştigat palmaresul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, din anul 1947, de la înfiinţare, până în anul 2003. Palmaresul este acum la CSA Steaua, asta scrie în soluţie, e foarte clar. Palmaresul face parte din marcă. Marca aparţine Clubului Sportiv al Armatei Steaua iar la ora actuală are 21 de titluri de campioană naţională, 20 de Cupe ale României, 4 Supercupe ale României, Cupa Campionilor Europeni, Supercupa Europei. Sunt evidenţiate foarte clar în cererea de chemare în judecată pe care noi am formulat-o. Având în vedere că instanţa ne-a admis cererea, palmaresul aparţine între 1947 şi 2003 doar Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti. Sunt fericit pentru această victorie şi pentru faptul că le-am adus suporterilor stelişti o mare bucurie", a declarat Talpan.

Oficialul grupării militare este convins că judecătorii vor da acelaşi verdict şi la instanţa superioară, respectiv Curtea de Apel.

"Este o decizie în primă instanţă, dar este un pas foarte important făcut pentru Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti. Sunt convins că vom câştiga, în dosar lucrurile sunt foarte clare, nu există nicio dovadă din care să reiasă că ei deţin palmaresul clubului. Palmaresul aparţine Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti de la înfiinţare până în 2003", a mai spus Florin Talpan.

Tribunalul Bucureşti a decis că palmaresul din perioada 1947-2003 aparţine Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, inclusiv cel mai de preţ trofeu câştigat vreodată de o echipă românească - Cupa Campionilor Europeni, cucerită în 1986 după finala cu FC Barcelona.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel. AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”