Fotbal: Florin Andone poate juca mai bine ca în sezonul trecut, crede antrenorul lui Brighton

Fotbal: Florin Andone poate juca mai bine ca în sezonul trecut, crede antrenorul lui Brighton

Atacantul român Florin Andone poate juca mai bine ca în sezonul trecut, a declarat pentru cotidianul The Argus noul antrenor al echipei engleze Brighton, Graham Potter.

Florin Andone, Jurgen Locadia şi Alireza Jahanbakhsh sunt cei trei atacanţi aduşi în vara anului trecut de Brighton pentru o sumă cumulată de circa 35 de milioane de lire sterline. "Pescăruşii" s-au bazat pe golurile veteranului Glenn Murray pentru a rămâne în Premier League.

Venit din Spania, de la Deportivo La Coruna, Andone a marcat pentru Brighton doar cinci goluri în 27 de meciuri în toate competiţiile, el fiind de numai 11 ori titular.

"Uneori soluţia uşoară este să te uiţi în altă parte, dar cheltuirea unor bani nu garantează că lucrurile vor merge mai bine, fiindcă Brighton a cheltuit deja bani şi băieţii sunt aici. Cred că mai întâi trebuie să-i ajutăm să progreseze şi să facă un pas înainte (...). Este Glenn, îi avem pe Florin, Jurgen, Alireza, jucători în care clubul a investit de curând. Sunt aici nişte băieţi care au valoare, care poate, cred eu, vor să facă următorul pas. Ar fi corect să spunem că probabil ei n-au arătat tot ce pot. Aşa că trebuie să analizezi cum stau lucrurile cu ei, de ce n-au făcut ce le-ar fi plăcut să facă. Doar când ai aceste răspunsuri poţi spune că trebuie să facem asta sau alta", a afirmat Potter.

La Brighton joacă din această vară şi mijlocaşul român Tudor Băluţă. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda