Fotbal: Florin Andone - Trebuie să am un pic de noroc, să încep să dau și eu goluri la națională

Fotbal: Florin Andone - Trebuie să am un pic de noroc, să încep să dau și eu goluri la națională

Fotbalistul Florin Andone a declarat, joi, într-o conferință de presă, că are nevoie de puțin noroc pentru a începe să dea goluri la echipa națională a României pentru că până acum a marcat o singură dată, în amicalul cu Italia (scor 2-2) din 17 noiembrie 2015.

"Cred că sunt într-un moment bun, iar în cazul în care voi juca, voi încerca să dau totul și să îmi ajut colegii. Ar fi frumos să am o zi bună. Trebuie să am și un pic de noroc, să încep să dau și eu goluri la națională. Pentru că până acum am doar un gol marcat și tot timpul mă gândesc la lucrul acesta. În ultimele luni am tot dat goluri, dar la națională parcă sunt blocat, parcă nu sunt același jucător. Simt nevoia să mă eliberez, să pot juca așa cum sunt eu. Cred că am nevoie foarte mult de acest gol. Un gol ar însemna un mare plus, mi-ar da o foarte mare încredere și aș putea ajunge la un nivel mai ridicat, un nivel pe care îl am la echipa de club", a spus Andone, autorul a 12 goluri pentru Deportivo La Coruna în sezonul recent încheiat.

Atacantul în vârstă de 24 de ani speră într-o victorie în partida cu Polonia de sâmbătă și afirmă că s-ar mulțumi și cu scorul de 1-0 după un autogol al adversarilor. "Mergem cu gândul să câștigăm în Polonia. Asta este cel mai important. Am încredere în echipă, suntem motivați pentru că este un meci important pentru noi. Noi mergem să câștigăm, dar dacă începem prost meciul și suntem conduși cu 0-1 sau 0-2, atunci ar fi bun și un egal. Dar ideea noastră e să jucăm tare, cu ambiție și mult curaj pentru a câștiga. O să încercăm să înscriem, dar importante sunt cele trei puncte. Și un autogol dacă dau ei și câștigăm cu 1-0 ar fi super pentru noi. Trebuie să avem și puțin noroc, normal, pentru că Polonia este o echipă foarte puternică. Eu unul însă cred într-o victorie, sincer, pentru că și Polonia este o echipă de fotbal. Și echipa mea, Deportivo, a învins Barcelona, și nimeni nu se gândea că va câștiga. Deci în fotbal nu e ceva scris, avem șansele noastre", a precizat el.

Florin Andone susține că este foarte mulțumit la Deportivo La Coruna și nu dorește să plece la o altă echipă. "Mai am patru ani de contract și sunt foarte mulțumit la Deportivo. În primul rând pentru că m-au ajutat foarte mult la început, când îmi era greu și nu dădeam goluri. Iar lucrurile astea nu se pot răsplăti cu bani sau mai știu eu ce. Mă simt ca acasă și mă bucur că am găsit o echipă care evoluează în Primera Division. Va fi foarte, foarte greu ca eu să plec de la Deportivo. Trebuie să fie o ofertă de nerefuzat pentru club în primul rând, și apoi la fel și pentru mine. Dar sunt mai multe lucruri complicate, de exemplu Cordoba are un procent de primit în cazul unui transfer. E adevărat, sunt echipe care l-au contactat pe impresarul meu, dar de la vorbit până la semnat contract este o distanță foarte mare. Iar eu, sincer, nu m-am gândit și nu vreau să plec", a explicat Andone.

Echipa națională a României, aflată în prezent în cantonament la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, întâlnește la 10 iunie, de la ora 21,45, selecționata Poloniei, la Varșovia, într-o partidă contând pentru preliminariile CM 2018. La 13 iunie, de la ora 21,00, România va disputa la Cluj-Napoca un meci amical cu Chile.

AGERPRES (autor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”