Fotbal: FIFA anunţă o anchetă disciplinară în cazul meciului Brazilia - Argentina

Fotbal: FIFA anunţă o anchetă disciplinară în cazul meciului Brazilia - Argentina

FIFA şi-a exprimat luni ''regretul'' pentru modul în care meciul dintre Brazilia şi Argentina, programat duminică la Sao Paulo în cadrul preliminariilor Cupei Mondiale ediţia 2022, a fost oprit după doar cinci minute de la fluierul de start, promiţând o anchetă disciplinară în acest caz, scrie AFP.

''Deplângem scenele care au precedat suspendarea întâlnirii împiedicând ca milioane de suporteri să se bucure de un meci între două dintre cele mai importante naţiuni de fotbal din lume'', a indicat FIFA. ''Primele rapoarte oficiale despre meci au fost trimise FIFA şi vor fi analizate de instanţele noastre competente'', a adăugat Federaţia internaţională de fotbal.

Mult aşteptatul duel dintre selecţionatele Braziliei şi Argentinei, programat duminică la Sao Paulo în cadrul preliminariilor Cupei Mondiale ediţia 2022, a fost întrerupt după doar cinci minute , în urma intervenţiei autorităţilor sanitare braziliene, care au acuzat patru fotbalişti argentinieni care evolează la cluburi din Anglia de încălcarea protocoalelor anti-Covid.

FIFA a confirmat, într-un comunicat, că meciul de la Sao Paulo a fost "suspendat în urma deciziei arbitrului", fără să precizeze dacă va fi reprogramat sau nu la o dată ulterioară.

Startul jocului fusese dat de numai cinci minute înaintea producerii scenei suprarealiste: reprezentanţi ai agenţiei sanitare ANVISA şi ai poliţiei federale au intrat pe teren pentru a pune capăt partidei, într-o confuzie totală.

Argentinienii au încercat să dialogheze cu cei responsabili, dar în cele din urmă s-au întors la vestiare, unde au stat peste trei ore, înainte de a părăsi definitiv stadionul, la o oră după delegaţia braziliană.

Jucătorii naţionalei "Albiceleste" au decolat apoi de pe aeroportul din Sao Paulo, la ora locală 21:36 şi au ajuns la Buenos Aires la puţin timp după miezul nopţii, înainte de a se îndrepta direct în cantonamentul lor obişnuit, la bordul unui autocar.

"Suntem aici de trei zile, de ce (agenţii) nu au venit înainte de meci?", a spus starul argentinian Lionel Messi, alături de atacantul brazilian Neymar şi de selecţionerii celor două echipe, într-o înregistrare video difuzată de postul argentinian de televiziune TyC.

"În niciun moment nu am fost informaţi că (cei patru jucători) nu vor putea disputa meciul. Am vrut să jucăm, la fel şi brazilienii", a declarat selecţionerul argentinian Lionel Scaloni, citat pe contul de Twitter al Federaţiei argentiniene.

Conform ANVISA, autoritatea de reglementate în domeniul sănătăţii din Brazilia, Giovani Lo Celso (Tottenham), Emiliano Martinez (Aston Villa), Cristian Romero (Tottenham) şi Emiliano Buendia (Aston Villa) ar fi încălcat protocolul sanitar. În virtutea unei ordonanţe federale datând din luna iunie, orice persoană care a călătorit în patru ţări (printre care Marea Britanie) în cele 14 zile precedând intrarea sa pe teritoriul brazilian trebuie să intre în carantină.

ANVISA a explicat anterior că "jucătorii respectivi, sosiţi cu un zbor de la Caracas (Venezuela) la Guarulhos (aeroport din Sao Paulo), au declarat că nu au călătorit în niciuna din cele patru ţări supuse restricţiilor în ultimele 14 zile. Ne-au parvenit însă informaţii neoficiale despre declaraţii pretins false făcute de aceşti călători".

Brazilia este a doua cea mai îndoliată ţară din lume din cauza Covid-19, cu peste 580.000 de morţi. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...