Fotbal feminin: România - Franța 0-1, în preliminariile EURO 2017
Naționala feminină de fotbal a României a fost învinsă de valoroasa formație a Franței cu scorul de 1-0 (1-0), vineri seara, la Pitești, în grupa a treia a preliminariile EURO 2017.
Franța a dominat categoric partida, dar s-a impus doar la limită, prin golul marcat din penalty de Élise Bussaglia (16), după un fault comis de Maria Ficzay la Louisa Necib.
''Les Bleues'' au avut nu mai puțin de opt șuturi pe spațiul porții, față de doar unul al echipei noastre. Pentru oaspete au ratat ocazii bune de gol Delie (50, 70, 77) și Abily (86).
Și tricolorele au avut două oportunități bune de gol, prin Florentina Olar (40, 84).
Înaintea startului meciului, președintele FRF, Răzvan Burleanu, a premiat-o din partea UEFA pe căpitanul echipei naționale, Florentina Olar, care a bifat a 140-a selecție. De asemenea, a fost premiată și fosta internațională Daniela Pufulete, cu 156 de meciuri pentru prima reprezentativă, potrivit site-ului FRF.
Franța, numărul trei mondial, este liderul grupei, cu maximum de puncte, 15, urmată de Ucraina, 10 puncte, România, 7 puncte, Grecia, 6 puncte, Albania, 0 puncte. Următoarele meciuri vor fi Franța — Ucraina (11 aprilie) și Albania — România (2 iunie).
La Campionatul European se califică pe lângă cele opt câștigătoare ale grupelor preliminare și cele mai bune șase echipe care ocupă locurile secunde. Alte două reprezentative de pe locurile 2 vor disputa un baraj.
România — Franța 0-1
A marcat: Élise Bussaglia (16 — penalty).
Pitești, Complexul Sportiv ''Nicolae Dobrin''
Preliminariile EURO 2017 — Grupa a 3-a
Au evoluat echipele:
România: 1. Andreea Părăluță — 2. Andreea Corduneanu (14. Alexandra Lunca, 65), 22. Corina Olar, 6. Maria Ficzay, 15. Olivia Oprea — 11. Florentina Olar (căpitan), 7. Raluca Sârghe (3. Lidia Havriștiuc, 54), 4. Ioana Bortan, 5. Adina Giurgiu — 18. Cosmina Dușa (17. Mara Bâtea, 58), 10. Andreea Voicu. Selecționer: Mirel Albon.
Rezerve neutilizate: 12. Roxana Oprea — 16. Anamaria Gorea, 19. Andrea Herczeg, 21. Beatrice Tărășilă.
Franța: 16. Sarah Bouhaddi — 8. Jessica Houara-D'Hommeaux, 19. Griedge M'Bock Bathy, 5. Sabrina Delannoy (căpitan), 22. Amel Majri — 12. Élodie Thomis (13. Marie-Charlotte Léger, 75), 10. Camille Abily, 15. Élise Bussaglia, 14. Louisa Necib (20. Kadidiatou Diani, 30) — 9. Eugénie Le Sommer, 18. Marie-Laure Delie (23. Kheira Hamraoui, 82). Selecționer: Philippe Bergeroo.
Rezerve neutilizate: 1. Laetitia Philippe — 2. Kelly Gadea, 3. Sakina Karchaoui, 7. Sandie Toletti.
Arbitru: Sara Persson; arbitri asistenți: Annica Johansson, Anna Nystrom (toate din Suedia); arbitru de rezervă: Petruța Iugulescu (România)
Cartonașe galbene: Bortan (19), Voicu (34), Corduneanu (46), Giurgiu (62), Havriștiuc (90+3).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)