Fotbal: FC Botoșani - FC Țhinvali 1-1, în primul tur preliminar al Europa League
Echipa de fotbal FC Botoșani și formația georgiană FC Țhinvali au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), joi seara, pe stadionul ''Municipal'' din Botoșani, în prima manșă a turului I preliminar al competiției Europa League, la debutul botoșănenilor în cupele europene.
Petre Ivanovici a deschis scorul cu un șut din careu, în minutul 21, iar georgienii au înscris în primul minut al reprizei secunde, prin Nika Kacearava (46), de lângă Plămadă, la centrarea lui Țerțvadze.
FC Botoșani a dominat categoric partida, însă a ratat numeroase ocazii de gol și nu a reușit decât o remiză cu o formație modestă, care s-a apărat aglomerat și scor un rezultat nesperat, care îi dă șanse la calificare.
Echipa lui Leo Grozavu a avut prima ocazie în chiar minutul 1, când Martinus a tras periculos peste poartă din afara careului. Moldovenii au controlat jocul și au deschis scorul prin Ivanovici (21), dar nu au reușit să își mărească avantajul, deși au avut alte două ocazii bune până la pauză. Portarul Nadiradze a avut intervenții bune la șutul lui Raul Costin (27) de la distanță și la lovitura de cap a lui Plămadă (28).
Oaspeții au avut și ei o șansă de gol, dar portarul Iliev (31) a respins șutul neinspirat al lui Țațkrialașvili.
Țhinvali a egalat la prima fază a reprizei secunde, prin Nika Kacearava, care l-a surprins pe portarul bulgar Iliev cu o reluare de lângă Plămadă, la centrarea lui Țerțvadze (46).
A urmat un veritabil asediu la poarta lui Nadiradze, însă jucătorii lui Grozavu nu au avut luciditatea de a finaliza, precipitându-se în fața porții sau dând dovadă de egoism.
Ivanovici a fost cel mai individualist om al gazdelor, ratând în trei cel puțin trei situații (49, 64 — ocazie uriașă, 80), Plămadă a trimis și el peste poartă, portarul a respins șutul frumos expediat de Vașvari (68), din marginea careului, Roman a reluat cu capul peste transversală (79), pentru ca Nadiradze să aibă o nouă intervenție salutară în prelungiri (90+3), la șutul din unghi al lui Vașvari.
Elocvent pentru dominarea gazdelor este și raportul șuturilor, 20-5, dintre care 7-3 pe poartă, sau al cornerelor, 14-2.
Manșa secundă va avea loc pe 9 iulie, la Tbilisi, iar echipa care va trece de această fază va juca în turul al doilea preliminar cu Legia Varșovia, vicecampioana Poloniei.
FC Botoșani — FC Țhinvali 1-1 (1-0)
Au marcat: Petre Ivanovici (21), respectiv Nika Kacearava (46).
Botoșani, stadion Municipal
Europa League — turul I preliminar (prima manșă)
Au evoluat echipele:
FC Botoșani: 1. Plamen Iliev — 88. Radoslav Dimitrov, 3. Andrei Cordoș, 5. Florin Plămadă, 23. Rashid Browne — 10. Gabriel Vașvari, 30. Raul Costin — 9. Petre Ivanovici (29. Paul Batin, 86), 8. Marius Croitoru (căpitan; 7. Ciprian Brata, 74), 11. Quenten Martinus — 80. Attila Hadnagy (21. Dan Roman, 46). Antrenor: Leo Grozavu.
Rezerve neutilizate: 12. Răzvan Pleșca — 17. Stelian Cucu, 19. Andrei Patache, 20. Florin Acsinte.
FC Țhinvali: 1. Ghiorghi Nadiradze (căpitan) — 5. Ghiorghi Țerțvadze, 24. Levan Kakubava, 88. Varlam Kilasonia, 2. Vasiko Baciașvili — 70. Bakari Kardava, 10. Merab Ghigauri (4. Ucea Burdzenadze, 77), 7. Irakli Lekvtadze (77. Akaki Șulaia, 63) — 21. George Ivanișvili (30. Ghiorghi Kacikacișvili, 89), 15. Nika Kacearava, 28. Rati Țațkrialașvili. Antrenor: Kaha Kacearava.
Rezerve neutilizate: 32. Omar Mighineișvili — 8. David Maisașvili, 17. David Bolkvadze, 22. Zviad Lobjanidze.
Arbitru: Lorenc Jemini; arbitri asistenți: Ermal Barushi, Gernat Qirici; arbitru de rezervă: Klajdi Kola (toți din Albania)
Cartonașe galbene: Lekvtadze (34), Kilasonia (83), Nadiradze (90+1), Kardava (90+2).
AGERPRES