Fotbal: FC Barcelona, cu Messi în mare formă, revine pe podium în Primera Division
Lionel Messi a ajutat-o pe FC Barcelona să revină pe podium în campionatul de fotbal al Spaniei, starul argentinian reuşind o dublă pentru echipa sa în victoria obţinută în deplasare, cu scorul de 3-2, în faţa formaţiei Athletic Bilbao, miercuri seara, într-o partidă restantă contând pentru etapa a doua din Primera Division.
Bascii au deschis rapid scorul pe stadionul San Mames, prin atacantul Inaki Williams (3), însă Barca a restabilit egalitatea prin Pedri (14), iar apoi au preluat conducerea pe tabela de marcaj, graţie reuşitei lui Messi (38), care a trimis şi mingea în bară de două ori în acest meci. Argentinianul a mărit apoi avantajul catalanilor, după pauză (62), pecetluind victoria formaţiei sale, în ciuda eforturilor gazdelor din finalul jocului, care au reuşit doar să reducă din handicap prin Iker Muniain, în ultimul minut al timpului regulamentar de joc.
Graţie acestui succes, FC Barcelona a acumulat 31 de puncte în 17 meciuri disputate şi a urcat pe poziţia a treia a clasamentului, fiind devansată de Atletico Madrid, cu 38 de puncte (15 jocuri), şi Real Madrid, cu 36 de puncte (17 jocuri). Athletic Bilbao ocupă locul nouă, cu 18 puncte.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)