Fotbal: Fatih Terim cere daune de 3,5 milioane euro din partea Federaţiei turce

Fotbal: Fatih Terim cere daune de 3,5 milioane euro din partea Federaţiei turce

Fatih Terim, actualul antrenor la echipei Galatasaray Istanbul, a acţionat în justiţie Federaţia turcă de fotbal (FTT), căreia îi solicită o indemnizaţie în valoare de 3,5 milioane euro pentru concedierea sa din funcţia de selecţioner al echipei naţionale, informează agenţia EFE.

Terim reproşează federaţiei faptul că i-a reziliat unilateral contractul în această vară, când FTT l-a înlocuit cu românul Mircea Lucescu la cârma naţionalei Turciei.

Tehnicianul turc a părăsit postul de selecţioner pe 26 iulie, după ce a fost acuzat că l-a agresat pe proprietarul unui restaurant aflat lângă cel al ginerelui său, în oraşul Izmir.

Conform avocaţilor federaţiei, Terim a demisionat din cauza acestui scandal, fără să solicite nicio compensaţie financiară, însă ulterior s-a răzgândit, afirmă postul turc de televiziune NTV.

Avocaţii au precizat că, în cadrul discuţiei cu şefii FTT, Terim a justificat agresiunea împotriva proprietarului restaurantului prin poziţia sa de şef de familie, care îl obligă să vegheze la onoarea familiei şi a încheiat spunând: "Dacă situaţia s-ar repeta, aş proceda la fel".

Atitudinea provocatoare a selecţionerului, care a decis să-şi facă singur dreptate, a provocat o mare controversă în Turcia şi, după câteva zile, Federaţia a anunţat despărţirea pe cale amiabilă de Terim, lucru care a fost interpretat ca o demisie a antrenorului.

Fatih Terim, una dintre legendele fotbalului turc, a condus de patru ori în cariera sa reprezentativa Turciei, începând din 1993, iar acum se află pentru a patra oară la cârma echipei Galatasaray Istanbul, cu care a cucerit Cupa UEFA în anul 2000, avându-i atunci în lot pe Gheorghe Hagi şi Gică Popescu.

Avocaţii lui Terim şi cei ai federaţiei au declarat marţi, la deschiderea procesului, că văd dificilă încheierea unui acord de conciliere, tribunalul programând următoarea înfăţişare pe 7 martie.
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Cine este angajata SRI care a furat 915.000 de lei din fondurile operative și i-a trimis „iubitului” în conturi din Turcia

2 Dezvăluire surprinzătoare despre ce se întâmplă în Ucraina, amănunt foarte puțin amintit...

3 „DeepSeek”, dovada că nu știm niciodată de unde poate veni dezastrul. Unii spun că este doar începutul...

4 Sabalenka, acuzată că a urinat pe nedoritul trofeu primit la Australian Open

5 Laura Vicol, reacție la zvonurile despre relația cu Leo de la Strehaia. „Îmi asum ce am făcut în viață”